Se apropie bacul și după acest pas, se apropie și admiterea la facultate. Chiar și în acest punct, există printre noi elevi care n-au nicio idee asupra alegerii unei facultăți.
Dacă ești printre aceștia, mi-aș dori să te ajut să te apropii de o decizie prin intermediul acestui articol.
Alegerea unei facultăți nu este deloc o decizie pe care să o luăm în ultimul moment.. De altfel, eșecurile și alegerile greșite pe care le facem în acest moment ne afectează pe mulți dintre noi.
Totuși, în acest moment, chiar dacă nu ești convins de alegerea pe care trebuie să o faci, ți-aș sugera să îți iei niște timp ca să îți dai seama dacă alegerea ta se potrivește cu ceea ce îți dorești să faci pe viitor. Mai mult, îmi doresc să te ajut..
Ce te-aș sfătui să faci înainte de a lua decizia finală?
M-aș bucura dacă ai ține cont de câteva lucruri pe care eu le-am abordat greșit, care au dus la o decizie care nu m-a bucurat prea tare pe viitor. Am ales facultatea la disperare și chiar dacă la momentul respectiv bucuria era foarte mare, mi-am dat seama că asta s-a întâmplat doar datorită faptului că am atins obiectivul.
Eu am ales prost, încă de la început..
Asta a dus la renunțare după primul an la Facultatea de Drept. Nu mi se potrivea, nu reușeam să merg și să învăt din plăcere.
Am pivotat după prima alegere greșită către Facultatea de Studii Economice, specializarea Management. A fost mai bine, însă la final mi-am dat seama că nu m-a ajutat foarte tare în ceea ce urma să fac. Am încercat și cu un master în Marketing, care doar mi-a ocupat timpul și mi-a îngreunat mintea cu lucruri vechi și fără utilitate.
Ce te-aș sfătui să faci, după câțiva ani de la finalizarea facultății, după ce am reușit să-mi deschid propria companie, să fac ceea ce-mi place și să descopăr oportunități de dezvoltare în fiecare an.
Gândește cu propria minte, nu te lăsa influențat
Ție ce-ți place să faci? Unde te vezi peste câțiva ani? Nu știi, corect?
Află ce te satisface cel mai mult. Uită-te peste meseriile care există astăzi, citește despre domeniile care există în zona care te atrage, întreabă-ți cunoștințele care lucrează ce fac și cum se desfășoară activitatea lor. Găsește câteva lucruri pe care te-ai vedea că le poți face cu drag și citește mai mult despre ele.
Despre meserii am scris și noi destul, dar și despre facultăți.
După ce ai o privire de ansamblu asupra domeniilor, fă-ți o listă cu posibile variante de facultate.
Evită să faci ceea ce vrea familia sau prietenii tăi să faci. Mergi pe feeling, du-te în zona care te atrage. Chiar dacă ești de la uman și te atrage un profil real. Mai mult, poate acest va fi un motiv în plus să-ți demonstrezi că poți să îți întreci limitele, că poți fi asumat în alegerea ta.
Gândește-te la viitor
Să ai mereu în vedere faptul că vei termina facultatea după 3-4 ani. Dacă vei fi atras de domenii care sunt influențate mult de tehnologie, atunci gândește în avans. Știai că multe joburi vor fi înlocuite și vor apărea noi meserii pe viitor, conform World Economic Forum?
Dacă acum 5 ani nu auzisem prea multe despre Project Management, acum văd site-urile de joburi împânzite de astfel de joburi. Dacă n-aș fi crezut că zona IT duce lipsă de personal, acum o cred văzând ofertele extrem de atractive ale companiilor.
Dacă zona de recrutare și de resurse umane în general era puțin luată în considerare de către elevi, acum văd atracția mare pe care o au tinerii spre această zonă.
Caută despre ele, uită-te de acum pe site-uri de joburi, citește despre aceste domenii și i-a în considerare evoluția pe termen lung.
Documentează-te cât de bine poți
Acum, rezum tot ce am scris la punctele anterioare. Este extrem de important să te documentezi bine dinainte, să nu ceri păreri doar de la cei din jurul tău. Fiecare părere pe care o auzi la cei apropiați s-ar putea să fie subiectivă, iar dacă prietenului meu nu-i place programarea, de ce să-mi recomande mie o facultate în domeniu?
Dacă părinții mei nu știu ce este design-ul interior și nu-și dau seama că eu am un simț artistic foarte bine dezvoltat, de ce să mă îndrume spre această zonă?
Dacă nu te documentezi singur, vei fi influențat spre direcții care pot să nu aibă legătură cu ceea ce ești tu ca persoană. Dacă nu-ți place ce faci, măcar o fărâmă de plăcere, nu vei fi niciodată mulțumit de tine!
Mai bine amâni, decât să iei decizii proaste
Știi cumva ce se întâmplă dacă amâni să mergi la facultate imediat după ce termini liceul? Îți spun eu! Nu se întâmplă nimic!
Te vei angaja, vei lucra la capitolul “cunoaște-te pe tine” și vei avea ocazia să-ți dai seama ce vrei să faci în viață. Vei învăța să fii responsabil, iar dacă jobul pe care l-ai găsit nu te satisface prea tare, vei avea o motivație în plus să vrei să ieși din acea zonă și să evoluezi pe scara profesională.
O decizie greșită și dusă până la final, nu va face altceva decât să-ți consume timpul și energia.
O decizie amânată în ceea ce privește alegerea facultății te va ajuta să te descoperi mai bine și să înțelegi dacă este importantă facultatea pentru tine, iar dacă este, să te gândești mult mai bine la ce te vezi făcând pe viitor.