Indiferent că ești la liceu, că studiezi într-o universitate sau că ești proaspăt absolvent de pe băncile școlii, engleza este un skill extrem de important în 2022, aș zice că aproape obligatoriu pentru toți!
De ce este important să înveți engleză și să fii capabil să scrii și să vorbești fluent atunci când termini școala? Ei bine, există numeroase beneficii și oportunități pe care le poți exploata atunci când știi o limbă străină.
Aceste date m-au determinat să înțeleg faptul că engleza face parte din viața noastră de zi cu zi, dar mai mult, că avem nevoie de instrumente de traducere pentru a putea comunica, înțelege sau scrie corect în engleză.
Plecând de la această idee, mi-am propus să scot în evidență câteva exemple din viață care fac extrem de importantă cunoașterea unei limbi străine, în cazul nostru, a unei limbi de circulație internațională, cum este limba engleză.
La ce ne este folositor să știm limba engleză la nivel fluent?
În primul rând, vreau să mă uit la piața joburilor. Știm cu toții că România este o țară emergentă, astfel că deja avem multe companii cu capital străin care și-au deschis sucursale sau departamente în țara noastră.
Asta înseamnă că diverse companii, precum IBM, Deloitte, Microsoft, Continental etc au adus o parte din operațiuni și în România, iar această parte are nevoie să comunice cu alte departamente și parteneri din diferite țări, adesea în limba engleză.
Mai mult, chiar și companiile românești întreprind relații comerciale cu parteneri, furnizori sau clienți din alte țări, ceea ce înseamnă că și acestea operează în limbi de circulație internațională, cum ar fi engleza, franceza, germana și așa mai departe.
Atunci când mă uit peste joburile postate pe platforme precum LinkedIn sau Bestjobs, observ că o mare parte din joburi sunt postate în limba engleză, cer limba engleză la nivel fluent sau menționează faptul că limba engleză reprezintă avantaj pentru candidați. Așadar, ajută la CV și la explorarea joburilor.
Engleza este importantă și în activitatea de zi cu zi
Fiind obsedat de lucrurile care se fac digital, mi-am dat seama că unul dintre cele mai bune skilluri pe care le am este faptul că pot scrie, înțelege și vorbi limba engleză foarte bine atunci când navighez pe internet.
Statisticile spun că aproximativ 61% din informațiile stocate electronic din toată lumea sunt în limba engleză, ceea ce îți oferă acces la mult mai multă informație și mai de calitate atunci când cauți informații direct în limba engleză.
Acest lucru mi se întâmplă zilnic, în special atunci când am nevoie de soluții pentru diferite activități de la muncă. Îmi este mult mai ușor să găsesc informații, studii, statistici, probleme și rezolvări atunci când le caut în engleză, în comparație cu limba română.
Totodată, device-urile și softurile pe care le folosim zilnic, telefoane sau computere sunt concepute și orientate spre limba engleză. Cu toate că acestea au fost traduse în majoritatea limbilor din lume, traducerile nu se potrivește în totalitate de fiecare dată sau nu au sens.
De asemenea, cele mai vizionate filme sunt concepute în limba engleză, precum și muzica pe care o auzim sau ascultăm zi de zi pe internet sau la radio.
Studiile spun că cea mai mare națiune vorbitoare de limba engleză este Statele Unite, care are doar aproximativ 20% din vorbitorii de limba engleză din lume, ceea ce înseamnă că oriunde am merge pe planeta aceasta, vom întâlni și ne putem înțelege cu oamenii și localnicii în limba engleză.
Beneficiile cunoașterii limbii engleze
1. Îmbunătățirea și lărgirea perspectivelor de angajare
2. Poți explora lumea cu încredere datorită cunoașterii unei limbi vorbite de întreaga lume
3. Ai acces la mai multe informații și instituții de învățământ la nivel global
4. Îți dezvolți și crești capacitatea cognitivă
5. Te poți muta și începe o nouă viață oricând într-o țară care folosește engleza ca limbă principală
6. Îți îmbunătățești abilitățile de comunicare