Acesta este un articol publicat de Elena și Adelina, studente și totodată aflate la începutul carierei în domeniul PR.
Elena Zamfirescu
Elena este studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București și Junior PR la agenția de marketing și comunicare June Communications.
Adelina Manea
Adelina este studentă la Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afcerilor din cadrul Universității Politehnica din București și Junior Marketing la agenția de marketing și comunicare June Communications.
În timpul facultății, majoritatea studenților se lovesc de problema independenței financiare, motiv pentru care încep să se gândească să aplice pentru un job. Din proprie experiență, știm cât de complicat este să iei această decizie care implică mulți factori, astfel că ne-am gândit să creăm un ghid cu argumente pro și contra care să le ușureze decizia colegilor noștri studenți care se află în această situație.
Pro:
Devii independent financiar
Probabil că motivul pentru care cei mai mulți studenți se angajează în timpul facultății este dorința de a-și câștiga proprii bani, astfel încât să nu mai fie nevoiți să depindă în continuare de ajutorul părinților. Câștigarea unui venit stabil lunar te poate responsabiliza, dar îți poate oferi și ocazia să faci mai multe lucruri pe care nu le-ai fi putut face din constrângeri financiare.
Capeți experiență
În timpul facultății, cei mai mulți dintre noi nu știm exact încotro vrem să mergem și care este parcursul profesional pe care am vrea să-l urmăm. Pentru că studenția este perioada propice pentru experimentare, un job part-time sau full-time te poate ajuta să-ți dai seama ce îți place să faci cu adevărat.
„Simțeam că sunt atrasă de domeniul comunicării și relațiilor publice, însă nu eram complet sigură că asta este ceea ce îmi doresc să fac în viitor. Oscilam între mai multe variante și m-am gândit că cel mai bine ar fi să experimentez și să aflu ce-mi place. Am primit un internship la June, care mi-a plăcut foarte mult și am hotărât că ăsta este drumul cel mai potrivit pentru mine”, explică Elena Zamfirescu, Junior PR la June Communications, agenție de marketing și comunicare.
Pe de altă parte, un job este locul potrivit în care îți poți îmbogăți și dezvolta cunoștințele dobândite la cursuri. Partea teoretică este foarte importantă în orice domeniu, însă niciodată nu înțelegi un lucru cu adevărat până nu îl pui în aplicare.
„Facultatea a fost unul dintre factorii decisivi care m-au împins spre zona de Marketing, pasiune pe care am dobândit-o la una dintre materii. De altfel, chiar dacă facultatea mea este una tehnică, am foarte multe materii strâns legate de activitatea mea de la job. Aici am reușit să pun în aplicare unele noțiuni de la facultate, dar și să le înțeleg mai bine pe altele”, continuă Adelina Manea, Junior Marketing la June Communications.
Înveți să îți împarți timpul și să prioritizezi activitățile
Pentru a reuși să faci față unui program încărcat, cel mai important lucru este să înveți cum să îți împarți timpul și să prioritizezi activitățile zilnice. Acest lucru nu este important doar la job, pentru că reușești să fii mai eficient și să îți realizezi task-urile zilnice, dar și în viața de zi cu zi.
„Cât timp am învățat în regim online nu a fost atât de greu să îmi împart timpul între amândouă, pentru că scuteam timpul pe care îl făceam până la facultate. Acum, când ne-am întors din nou fizic, este mai greu pentru că se adaugă timpul petrecut pe drum. Am învățat cum să îmi gestionez timpul și să maximizez fiecare minut, pentru că știu că timpul este limitat. Mă organizez foarte bine cu calendarul, iar dacă un lucru nu este trecut în calendar sau în agendă, nu există”, continuă Elena.
Contra:
Trebuie să faci alegeri dificile
Atunci când te împarți între job și facultate nu îți mai rămâne foarte mult timp pentru tine, astfel că, de cele mai multe ori, poate vei alege să te odihnești decât să ieși cu prietenii. Mai mult, există și situații în care munca se suprapune cu facultatea, așa că trebuie să alegi între job și cursuri.
„Orice student care se gândește să se angajeze trebuie să știe că va trebui să renunțe la timpul liber, la ieșirile cu prietenii sau petreceri. Bineînțeles, poți face și asta, însă nu atât de des. Cred că cel mai important lucru pe care toți ar trebui să îl învețe pe parcursul facultății este să iși seteze prioritățile. Pentru mine, cariera a devenit o prioritate din momentul în care am realizat ce vreau să fac pe viitor, și am fost dispusă să investesc cât mai mult timp în asta”, povestește Adelina.
Te expui mai mult la stres
Atât la job cât și la facultate ai responsabilități și atribuții. La task-urile pe care le ai la job se adaugă și cele de la facultate, care, de multe ori, pot fi greu de gestionat. Te poți expune unor situații stresante și trebuie să știi cum să-ți organizezi timpul și cum să gestionezi stresul.
„Există zile în care atribuțiile și responsabilitatea de la job se suprapun cu cele de la facultate. De exemplu, poți avea zile cu meeting-uri foarte importante la muncă, urmate de prezentări sau proiecte la facultate, ceea ce poate fi foarte stresant. Chiar dacă câteodată este greu să faci față, trebuie să iei lucrurile pas cu pas și să ai încredere că totul o să se rezolve”, ne explică Adelina.
Cu toate acestea, stresul poate fi gestionat mult mai ușor în momentul în care ai un job care îți place și un angajator care să îți înțeleagă nevoile. Este foarte important să simți că locul de muncă este unul în care evoluezi, te dezvolți atât personal cât și profesional, și în care primești încredere și susținere din partea colegilor și a angajatorului.
„Ce mă motivează cel mai mult este faptul că îmi place cu adevărat ceea ce fac și nu resimt atât de mult stresul. Într-adevăr, există și perioade mai grele, însă avem foarte mare noroc pentru că avem un program flexibil, care este aranjat în funcție de programul de la facultate. Pe lângă faptul că am un job care mă ține mereu în priză și în care nicio zi nu seamănă cu alta pentru că mereu apar situații diverse, reușesc și să ajung la majoritatea cursurilor, ceea ce e foarte important pentru mine”, concluzionează Elena.
Elena și Adelina și-au început activitatea la June Communications în internship-uri de câte 2 luni, pe postul de Marketing and Communication Intern. După încheierea acestei perioade, ambele și-au continuat activitatea în cadrul companiei ca juniori în departamentele de PR și Marketing, de opt, respectiv șase luni.