Un an de stagiatură în școală, cu un mentor, în care cei care vor să devină profesori vor fi încadrați cu jumătate de normă – aceștia sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă un viitor profesor, conform anunțului făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a prezentat la o conferință a Institutului Aspen, vineri, multiple detalii cu privire la ce se va schimba în Educație

Cîmpeanu vrea ca după absolvidea studiilor universitare cine alege meseria de profesor „nu mai intră direct la clasă”, ci „faci un an de stagiatură”. Pe parcursul anului vor beneficia de susținerea unui mentor – mentorul o să fie un profesor experimentat. Profesorii ce își vor asuma rolul de mentori o să fie plătiți pentru orele suplimentare pe care le fac peste norma redusă stabilită, a adăugat ministrul.

Examen de licențiere

„Profesorul este factorul determinant în școli. Avem un sistem în care am regândit cariera didactică. După absolvirea studiilor universitare nu mai intri direct în clasă, faci un an de stagiatură. În acel an de stagiatură o să ai o normă de predare redusă la jumătate, spre exemplu, o să beneficiezi de un mentor.

Ca să poți beneficia de un mentor, un profesor cu experiență, acel mentor trebuie să aibă și el la rândul lui norma de predare redusă, pentru a avea timp. Ce prestează în plus, ca activitate de mentorat, să fie plătită, și asta necesită resurse, deci toate măsurile necesită resurse financiare. La finalul stagiaturii să dai un examen de licențiere pentru intrarea în corpul profesorilor.

Sunt lucruri care, repet, conceptual sunt puse la punct și am mizat pe încrederea dumneavoastră în momentul în care voi face publice proiectele de lege așa cum le-am gândit și asta se va întâmpla într-o perioadă de peste câteva zile, cu siguranță, veți vedea traducerea juridică a concluziilor proiectului România educată. Dar finanțarea va rămâne un factor esențial”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ideea a fost extrasă din raportul proiectului România educată unde este scris că pentru a practica meseria de profesor va fi dezvoltat un sistem de stagiatură didactică, acest lucru însemnând că fiecare profesor-stagiar va avea un profesor-mentor care îl va ghida.

Raportul România educată arată despre examenul de licențiere menționat la final, de ministrul Cîmpeanu, la pagina 67, în Obiectivele O2.e că o să urmeze „transformarea definitivatului într-un examen de licențiere pentru cariera didactică la finalul formării inițiale, cu două componente de evaluare sumativă: raport de evaluare a stagiului practic și examen scris; absolvire cu certificare ca profesor”.

Obiectivele care vizează intrarea în domeniul Educației

Trebuie reamintite obiectivele care vizează intrarea în cariera didactică, din România educată:

„Dezvoltarea unui sistem de stagiatură didactică cu relevanță pentru intrarea în profesie, prin:

  •  dezvoltarea sistemului de mentorat didactic pe parcursul stagiaturii;
  • revizuirea evaluării pe parcursul perioadei de stagiu, cu accent pe practica didactică la clasă și pe analiza rezultatelor învățării la elevi; crearea unui corp de evaluatori cu experiență, care să se ocupe de inspecția în vederea definitivării;
  • transformarea portofoliului didactic într-un instrument cu rol formativ, care să includă date reale privind activitatea desfășurată de profesorii stagiari cu elevii lor, să fie discutat cu directorii și cu mentorii și să încurajeze autoreflecţia;
  • transformarea definitivatului într-un examen de licențiere pentru cariera didactică la finalul formării inițiale, cu două componente de evaluare sumativă: raport de evaluare a stagiului practic și examen scris; absolvire cu certificare ca profesor”.
Share.

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.