Toată lumea a așteptat nerăbdătoare rezultatele la Bacalaureat, care au demonstrat că se poate. Din păcate, am avut parte și de situații mai puțin frumoase anul acesta. Dar, să privim partea bună. La Cluj s-au regăsit 8 elevi care au obținut media 10 la examenul maturității. Redacția Știri de Cluj a discutat cu 3 dintre ei.

Horia Holobâlcă de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”

Elev la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, la Științele Naturii, Hora Hobâlcă a rămas perplex când a aflat că a obținut 10 la toate probele. Acesta era foarte sigur pe el, dar nu s-a gândit că va lua 10 la toate materiile.

„Nu am fost niciodată un elev de nota 10. Am participat pe tot parcursul gimnaziului și al liceului la Olimpiade, însă, focusul nu a fost niciodată pe școală. Media 10 este rezultatul efortului depus în ultimul an, o combinație între ambiția de pe ultima sută de metri și puțin noroc”, spune Horia.

Horia Holobâcă 10 bac
Sursa Foto – https://www.stiridecluj.ro/

Horia spune că este un tânăr norocos, sociabil încă de mic, dar și foarte ambițios. Acesta mai spune că pregătirea pentru BAC nu a fost foarte dificilă și că a fost tot timpul atent la orele de la liceu. Acesta face parte și dintr-o trupă de muzică, numită Dean Klooge, iar chitara este una dintre pasiunile sale ascunse și spune că nu a învățat non-stop, a mai avut timp și de muzică.

Miruna Popa de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”

Miruna Popa este următoarea elevă care a reușit să obțină 10 la examenul maturității. Este colegă cu Horia Holobâlă, iar cei au împărțit atât clasa, cât și emoțiile.

Miruna este o elevă care a învățat mereu și a fost printre primele de mică, față de Horia care nu a fost un elev de 10.

„Pentru bacalaureat m-am pregătit în toți cei patru ani de liceu, dar în mare parte, am strâns puțin cureaua în anul terminal, recunosc că, din pricina pandemiei, mi-a fost puțin mai greu să mă mobilizez și să mă concentrez la capacități maxime”, a declarat tânăra.

Miruna Popa 10 bac cluj
Sursa Foto – https://www.stiridecluj.ro/

Aceasta spune că a reușit această performanță și cu ajutorul profesorilor care au ajutat-o enorm și le mulțumește. Pe viitor, aceasta dorește să rămână în România ca să își continue tudiile universitare, oscilând între UBB, Matematică și Informatică și UTCN specializarea Automatică și Calculatoare.

Ana Opre de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”

Ana Opre, alta elevă de 10 din Cluj. Aceasta este absolventă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca. Se pare că aceasta va merge în Olanda pentru studiile universitare și s-a pregătit constant pe toată durata liceului.

„Sunt foarte fericită și emoționată. M-am pregătit destul de mult. Sunt mai emotivă și a fost muncă susținută pentru a ajunge unde îmi doresc. Nu am muncit numai în clasa a douăsprezecea, ci din clasa a noua, datorită profesorilor, ne-am axat și pe Bacalaureat. E drept că intens m-am pregătit în clasa a douăsprezecea, dar încă de la începutul liceului s-a pus accent și pe Bacalaureat. Am avut parte de profesori buni și pregătirea a fost din clasa a noua. La română avem teste care să ne pregătească pentru Bacalaureat”, a spus Ana Opre.

ana opre 10 cluj
Sursa Foto – https://www.stiridecluj.ro/

Ana spune că examenele au fost accesibile, dar unele subiecte au fost dificile, ceea ce este normal pentru a face diferența. Ana va pleca în Olanda unde va plăti o taxă care nu este foarte mare pentru a studia acolo.

Va merge la Universitatea Leiden, Facultatea de Studii Internaționale. Aceasta a dat admiterea la facultatea din Olanda încă din decembrie 2021, Acum, tot ce avea nevoie era să promoveze bacalaureatul, și a făcut-o, cu media 10 chiar.

Din păcate, astfel de valori fug din țara noastră către vecinii mult mai dezvoltați, ceea ce este foarte trist, din păcate.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.