Cei care visează să devină polițiști o pot face în curând. Școlile de agenți de poliție și-au deschis porțile pentru noi candidați.
În ultimii ani, tot mai mulți tineri au ales o carieră în Poliția Română. Deși sistemul se confruntă cu un deficit uriaș de personal, locurile scoase la concurs sunt puține. Astfel, în anumite orașe, cum ar fi Cluj-Napoca, se bat câte trei candidați pe un singur loc.
Concurență uriașă pentru cariera în Poliția Română
Concurența este mare la toate școlile de agenți de poliție din țară. La Cluj-Napoca, de exemplu, pe cele 300 de locuri s-au înscris aproape 700 de candidați.
Astfel, cei care se înscriu, vor susține mai multe probe. Cea mai importantă este proba sportivă, la care candidații trebuie să parcurgă un traseu cu 12 obstacole. De-a lungul acestui traseu, viitorii elevi trebuie să sară în lungime, în înălțime peste capră sau să transporte un manechin greu de 60 de kilograme. Indiferent dacă este băiat sau fată, pentru a promova, trebuia să parcurgă traseul în 3 min și 20 de secunde.
Proba sportivă, cea mai dificilă
Bineînțeles, aceasta este doar prima probă pe care trebuie să o treacă candidații. Dar este cea mai grea. Mulți pică din prima. Ulterior, vor avea loc probele de evaluare a cunoștințelor. Acestea vor consta într-un test grilă, care va cuprinde următoarele:
- subiecte de limba română – în proporție de 40%
- subiecte de limbă străină – în proporție de 15%
- subiecte din legislația specifică MAI, precum și a instituțiilor politice ale statului – în proporție de 20%
- subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raționamentului logic – în proporție de 15%.
2.580 de locuri în MAI, scoase la concurs
Purtătorul de cuvânt al Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca, Alice Popa, spune că toți candidații care vor trece examenul final de absolvire vor avea un loc de muncă asigurat.
În toată ţara, în această sesiune sunt scoase la concurs 2580 de locuri: 1640 pentru agenţi de ordine publică, 700 pentru jandarmi şi 240 pentru poliţişti de frontieră.