Împlinirea vârstei de 14 ani aduce, odată cu aceasta, obținerea buletinului. Dacă te numeri printre persoanele care se întreabă ce acte trebuie pentru buletin, răspunsul îl vei afla în articolul de astăzi.

Indiferent de sex, etnie, există anumite documente ce se cer pentru eliberarea cărții de identitate. Însă, nu doar minorii au nevoie de acte, dar și cei cărora le-a expirat buletinul sau și-au schimbat adresa.

Este important de menționat faptul că din vara anului 2021, cetățenii români vor avea posibilitatea eliberării unui buletin biometric sau cu cip.

Datele biometrice reprezintă imaginea feței, dar și amprentele persoanei. Vei vedea în cele ce urmează, ce acte pentru schimbarea buletinului trebuie să pregătești.

Acte necesare schimbare buletin

Există mai multe situații în care buletinul se schimbă, dar vei știi cu exactitate ce acte necesare pentru schimbarea buletinului, o să ai nevoie. Cartea de identitate reprezintă un document care trebuie obligatoriu schimbat, in funcție de anumiți factori.

acte schiumbare buletin thestudent.ro

Unul dintre aceștia este schimbarea domiciliului, dar se înlocuiește buletinul și după căsătorie. Prin oficializarea căsătoriei, numele de familie se va schimba, însă domiciliul poate rămâne neschimbat.

Acte necesare buletin la 14 ani

În situația în care fiul sau fiica ta a împlinit 14 ani, trebuie să știi care sunt actele necesare pe care va trebui să le ai la tine, în vederea emiterii buletinului. Ți-am pregătit o listă cu acte necesare pentru buletin la împlinirea vârstei de 14 ani:

  • Cetificatul de naștere, în original, dar și o copie a acestuia;
  • Cererea tipizată pentru eliberarea buletinului;
  • Actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
  • Documentul care face dovada adresei de domiciliu a părinților (documentul trebuie să fie adus în original, dar și o copie a acestuia);
  • Achitarea sumei de 7 lei, ce reprezintă contravaloarea buletinului; aceasta se poate plăti la CEC, la orice oficiu al Poștei Române sau direct la ghișeul unde se depun documentele;
  • Alte acte buletin – Certificatul de căsătorie al părinților sau hotărârea de divorț (în original, dar și o copie).

Cu toate aceste acte, minorul, însoțit de părinți sau tutorele legal, merge la serviciul de evidență a persoanelor, aflat în cadrul serviciului public de asistență socială.

Acte necesare pentru schimbare buletin expirat

Înainte de a vedea ce acte necesare buletin expirat vei avea nevoie, dacă nu ai observat, trebuie să știi faptul că acesta are dată de valabilitate, iar când aceasta expiră, se impune să se facă o schimbare buletin. Pentru a ți se emite un nou buletin, vei avea nevoie de următoarele documenteꓽ

  • Actul de identitate (cel expirat);
  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate;
  • Certificatul de naștere (în original și o copie);
  • Certificatul de căsătorie (în original și o copie);
  • Certificatul sau hotărârea de divorț (în original și o copie);
  • Achitarea taxei ce semnifică contravaloarea buletinului;
  • Dacă este cazul, certificatul de deces al soției/soțului (în original și o copie);
  • Documentul prin care se dovedește adresa de domiciliu (în original și o copie);
  • Alte acte necesare carte identitate – Dacă ai copii, va trebuie să ai în original, dar și o copie a certificatelor de naștere ale acestora.

Se plătește amendă pentru buletin expirat?

Dacă îți expiră buletinul, trebuie să te prezinți pentru emiterea unuia nou, cu cel puțin 15 zile înainte ca acesta să expire, dar să nu depășești 180 de zile.

În situația în care rămâi în continuare cu cartea de identitate expirată, amenda buletin expirat poate ajunge până la 400 lei. Deci, recomandat este să te încadrezi în termenele de mai sus, dacă nu vrei să riști să achiți contravaloarea amenzii.

Acte necesare pentru schimbare buletin după căsătorie

Dacă suntem la capitolul acte schimbare buletin, după căsătorie, va trebui să ți se emită un nou act de identitate. Pentru acest lucru, iți vor fi necesare câteva documente. Află ce acte necesare shimbare buletin dupa casatorie, va trebui să aiꓽ

  • Actul de identitate;
  • Cerere eliberare buletin;
  • Certificatul de naștere (în original și o copie);
  • Certificatul de căsătorie (în original și o copie);
  • Ca taxe buletin, se cere achitarea sumei ce semnifică contravaloarea buletinului;
  • Documentul prin care se dovedește adresa de domiciliu (în original și o copie);
  • Dacă ai copii, va trebuie să ai în original, dar și o copie a certificatelor de naștere ale acestora.

În cât timp se eliberează buletinul?

Dacă ești nerăbdător, probabil te întrebi în cât timp se eliberează buletinul, după ce ai scăpat de stresul generat de unele documente necesare pentru schimbarea buletinului. În maxim 30 de zile, vei intra în posesia buletinului, însă această perioadă se poate extinde cu încă 15 zile.

Cel mai frecvent, oamenii își primesc noua carte de identitate, în aproximativ 10 zile de când au depus acele acte pentru buletin.

Ce taxe se plătesc pentru buletin?

Pentru eliberarea buletinului, vei plăti suma de 7 lei, iar dacă dorești o carte de identitate provizorie, trebuie să achiți 1 leu. Ai terminat cu ce acte îți trebuie pentru buletin, nu rămâne decât să achiți acea taxă și să aștepți emiterea acestuia.

Așa cum am menționat mai sus, aceste taxe se pot plăti la CEC Bank, oficiul poștal din zona ta, la Direcția pentru Evidența Persoanelor, sediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale.

Acte necesare viză de flotant – luare în spațiu

Pentru viza de flotant sau ca urmare a schimbării adresei de domiciliu, vei avea nevoie de declarație de luat în spațiu pentru buletin. Prin intermediul acesteia, persoana care te găzduiește își va da acordul pentru a te lua în spațiul său.

Iată, așadar, ce acte viza flotant vei avea nevoieꓽ

  • cererea pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței (cerere tip)
  • actul de identitate al solicitantului, aflat în termen de valabilitate
  • actul de identitate al găzduitorului
  • documentul cu care se face dovada adresei de reședință, în original și copie
Share.

Studii finalizate la Facultatea de Litere Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, cu peste 7 ani experienta in continut digital, content si copywriting, marketing online si administrare pagini Social Media. Seriozitate si profesionalism constant sunt cuvintele care ma definesc, in care asociez afacerea clientilor cu texte redactate profesional, care sa inspire incredere, sa creasca notorietatea brandului sau sa sporeasca vanzarile.