Am prezentat în mai multe articole programul Work and Travel USA, am vorbit despre procedura de înscriere, dar mai mult despre experiențe personale din vara pe care am petrecut-o în Santa Cruz, California.
Vara pe care n-am să o uit niciodată, în mod sigur, este vara din 2018 când am reușit să ajung pe unul dintre cele mai frumoase continente din lume. Am lucrat, m-am distrat, iar în cele din urmă mi-am cheltuit aproape toți bănuții pe călătoria vieții mele.

Am petrecut 6 zile nebune într-o mașină închiriată, pe care am folosit-o de câteva ori și sub formă de hotel. Am savurat fiecare oră din aceste 6 zile, am dormit foarte puțin, am galopat cât am putut de mult și de tare pentru a vedea toate frumusețile din partea vestică a Americii.
Work and Travel este călătoria perfectă
Când te decizi să te înscrii în program, cu siguranță îți vei face planuri de călătorie în SUA. Este inevitabil să nu vrei să ajungi la locuri precum Marele Canion, Las Vegas, New York și așa mai departe. Cel mai frumos este că și atunci când mergi pe cont propriu, îți vei găsi parteneri de călătorie.
Majoritatea studenților își fac planul pentru momentul de final, iar după ce au reușit să strângă bani, hotărăsc să încheie programul cu o ditamai călătorie.
Am călătorit 3500 de km în 6 zile prin SUA
Dat fiind faptul că biletul de avion l-am avut pe 7 octombrie, timpul nostru de călătorit a fost de pe 1 pe 6 octombrie. Am stors energia și timpul la maxim, așa că am reușit să parcurgem aproape tot ce ne-am propus. Am închiriat o mașină mai mare de la aeroportul din care aveam să plecăm acasă, pentru a fi ușor să o returnăm la final și să ne urcăm direct în avion.

Am plătit în jur de 600 de dolari pe 6 zile, cu tot cu asigurare și toate cele necesare pentru a fi feriți de orice probleme. Împărțit la 3 persoane, costul a fost convenabil, la cum aveam să o folosim. Mașină era aproape nouă, fiind fabricată în 2018, exact anul în care ne aflam la acel moment.

Drumul și destinațiile alese
1. Santa Cruz – Los Angeles
Am pornit din Santa Cruz pe un drum lung, în mare parte pe autostrada. L-am ales pe acesta deoarece era mai liniștit, dar eu vă recomand să străbateți toată coasta de Vest, evitând autostrada. Mergând pe marginea oceanului, priveliștile sunt minunate.
Noi am ales acest drum, pentru că deja văzusem o mare parte din drumul de pe coastă. Los Angeles a fost un loc minunat, dar nu cel mai frumos. Este un loc opulent, în care locuiesc multe vedete. Am mers prin Beverly Hills, Holywood Hills, Venice Beach, Walk of Fame și am parcurs la pas multe alte locuri. Am dormit în mașină, pe o stradă foarte întunecată, ceea ce a fost destul de provocator.

2. Los Angeles – Las Vegas
Drumul dintre aceste două mari orașe nu îl poți descrie în cuvinte. Este foarte frumos, priveliști minunate și ideal dacă îl parcurgi seara. Căldura a fost mare, mai ales că am străbătut deșertul Mojave. Pe drum veți găsi foarte multe locuri unde puteți bea o cafea, o bere sau să mergeți la toaletă.
Drumul este completat de zone cu cactuși, vulturi, munți. Las Vegas mi-a rămas în suflet. Este un loc minunat, în care simți fără să vrei mirosul distracției. Locul cu cele mai frumoase clădiri pe care le-am văzut vreodată, plin de turiști, cazinouri și mașini faine. Am stat doar o noapte acolo, dar dacă aș mai merge o dată, aș sta cel puțin 3 zile.


3. Las Vegas – Marele Canion
Distanța nu este foarte mare între aceste două locații, iar drumul este o spendoare. Călătoria a fost printre munți, cu priveliști minunate. Marele Canion a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viața mea. Locul cel mai impresionant, în care se face conexiunea natură-suflet.
Am dormit în mașină în noaptea în care am ajuns, urmând ca dimineață să plecăm în drumeție. Am intrat în interiorul canionului și am coborât vreo 5 ore până la răul Colorado. De acolo, am ales să ne întoarcem, deoarece eram aproape să ne prindă noaptea, nepregătiți.

Aveți grijă dacă vă încumentați la drum prin canion, deoarece nu e la fel ca mersul pe munte. Aici, întâi coborăți, iar în momentul în care deja ești obosit, urmează să urci înapoi. Așa că am urcat încă vreo 6 ore, lucru care ne-a extenuat.
Toți trei eram bine pregătiți din punct de vedere fizic, astfel că ne-am asumat această expediție. Ai grijă să îți iei multă apă, dulciuri și mâncare, deoarece o să ai nevoie. Și ceva de pus pe cap, deoarece este foarte cald jos.

4. Marele Canion – Valea Morții (Death Valley)
Am parcurs un drum de vreo 4 ore și am ajuns în Valea Morții. Căldură mare, dar nu atât de mare pe cât ne așteptam. Erau în jur de 35 de grade celsius, dar omenesc suportabil. Am parcurs tot parcul național Valea Morții în vreo 5-6 ore, cu tot cu opriri. Un loc minunat și plin de surprize.
Drumul este extraordinar de frumos și incitant. Din nou, dacă te prinde seara în vale, priveliștile sunt splendide. Nu am înnoptat prin preajmă, deoarece nu prea ai ce să faci în afară de călătoria prin Valea Morții.

5. Valea Morții – Parcul Național Yosemite
Am avut parte de un drum extraordinar de frumos, îndreptându-ne spre Yosemite. Ne-a prins noaptea pe drum, așa că am ales să înnoptăm în apropiere de Yosemite, la vreo 30 de mers cu mașina. Am înnpotat undeva în munți, într-o zona de pădure, care semăna cu acele locuri în care merg copiii în tabere. Mirosea a pin peste tot, iar cabana din lemn în care am dormit a completat peisajul.
Dimineață, am plecat în Yosemite. Practic, acest loc este format din munți și se poate vizita cu mașina. Îți zic că îți trebuie cam o zi întreagă să parcurgi tot traseul, dar ai parte de priveliști extraordinare. Cascade, lacuri, râuri, păduri, stânci și multe puncte de belvedere. La finalul zilei, înainte de apusul soarelui, am plecat spre finalul călătoriei, în Santa Cruz, California.


6. Parcul Național Yosemite – Santa Cruz
Am pornit seara, pe un drum splendid, asemănător cu Transfăgărășanul nostru. Am încheiat această călătorie cum nu se putea mai bine. Uimiți de priveliști și de drumul prin vârful munților, am fost surprinși de căderea nopții și am continuat drumul liniștiți și obosiți spre Santa Cruz.
Am ajuns noaptea în Santa Cruz, am mâncat, am băut o bere și am dormit din nou în mașină. Cea mai cumplită noapte, în care ne-a bătut poliția în geam în timp ce dormeam și ne-a alungat.

Prietenul nostru, Alex, a trecut printr-o experiență amuzantă și în același timp urâtă, deoarece uitase să își schimbe zborul spre România, care în primă fază era din New York, adică exact în cealaltă parte a Americii. Astfel, s-a trezit în acea noapte verificând biletul și țipând: ‘’Bă, eu am zbor din New York!’’.
Această afirmație a stârnit râsete cu lacrimi printre noi, dar l-am lăsat la aeroport în San Francisco și a rezolvat situația, plătind încă o dată biletul spre România.
Work and Travel USA este cea mai frumoasă călătorie din viața mea
Am experimentat 3 nopți de dormit în mașină, 6 zile de mâncat sandwich-uri și McDonalds și am folosit energia la capacitate maximă. Mulțumesc prietenilor și partenerilor mei de călătorie, Alex și Gabi pentru 6 zile, dar și pentru o vară de neuitat!