Înțelegi cum funcționează banii? Vrei să știi cum să profiți la maxim de veniturile tale? Un început bun este să citești cărți de educație financiară.

Educația financiară are scopul de a ne ajuta la stabilirea obiceiurilor și de a ne învăța cum să luăm cele mai bune decizii cu privire la cheltuielile, economiile și investițiile noastre.

În acest articol vom prezenta cele mai bune cărți de educație financiară, care te vor ajuta să-ți folosești banii corect și să pui bazele unor principii sănătoase de gestionare a banilor și a obiceiurilor financiare.

Educația financiară este disciplina care nu se studiază în școli și a cărei ignoranță generală din partea societății este alarmantă. Această disciplină include mecanisme și principii elementare prin care putem înțelege mai bine cum să gestionăm bugetul personal sau al familiei, iar aplicarea acesteia în viața de zi cu zi ne poate aduce un confort financiar mai bun.

Topul celor mai bune cărți de educație financiară în 2022

Chiar dacă nu este un top oficial bazat pe date statistice, recomandările noastre de cărți de educație financiară sunt făcute pe seama a ceea ce am experimentat până acum și pe baza a ceea ce am interacționat cu cititorii noștri.

1. Tată Bogat, Tată Sărac (Rich Dad Poor Dad)

Cartea dezvăluie o poveste de viață interesantă în care scriitorul împărtășește din experiențele sale cu cei doi tați ai săi, numindu-i „Tata sărac” și „Tata bogat”. Robert Kiyosaki, autorul acestei cărți, susține importanța alfabetizării financiare și oferă în această carte reguli și principii de bază pentru a obție libertatea financiară.

Se spune că această carte este cea mai apreciată carte de educație financiară din România și totodată, este bestsellerul lui Robert Kiyosaki. Cartea lui Kiyosaki te va învăța de ce este important să ai un scop în viață, despre obiceiurile oamenilor bogați și săraci și probabil, te va determina și pe tine să te autoevaluezi.

2. Investitorul Inteligent (The Intelligent Investor)

„The Intelligent Investor” tradus în română „Investitorul Inteligent” este o carte extrem de apreciată la nivel global și conține informații valoroase despre investiții valorice.

Autorul Benjamin Graham susține că fizicieni adevărați citesc despre teoriile lui Isaac Newton, despre gravitație și mișcare, iar investitorii citesc despre învățăturile din cartea sa, în special despre finanțe și investiții.

Acesta abordează subiecte valoroase, cum ar fi acțiuni pentru protejarea în fața pierderilor mari prin diversificarea portofoliului și concentrarea pe adevărata valoare a companiei, nicidecum despre încrederea în hype-ul media.

3. Cel Mai Bogat Om Din Babilon (The Richest Man In Babylon)

„Cel mai bogat om din Babilon” este o carte de educație financiară cu o poveste fascinantă, plasată în Babilonul antic. Cartea dezvăluie succesul bogăției personale și principiile care stau la baza bogăției.

Povestea pune accent pe principiul că trebuie să păstrezi mereu o parte din ce câștigi, iar această parte nu trebuie să fie mai mică de 10%. Îți va arăta de ce este bine să reinvestești economiile și mai mult, te va face să te gândești mai mult la viitor și la ce înseamnă banii cu adevărat.

4. Dragă, Unde-s Banii de Adrian Asoltanie

Probabil una dintre cele mai bune cărți de educație financiară pe care am citit-o, scrisă de un autor român. De-a lungul cărții, autorul vorbește despre echilibrul în viață și despre relația noastră cu banii. „Dragă, unde-s banii” este o carte ideală pentru inițierea în lumea financiară și este extrem de ușor de parcurs și digerat.

În multe rânduri, cartea are o tentă amuzantă și plină de învățături, iar ce este și mai interesant este adaptarea acesteia la lumea în care trăim astăzi. Deși vorbește mult de bugetul din familie, cartea poate fi percepută drept o resursă utilă pentru bugetul personal.

5. Milionarul De Lângă Noi (The Millionaire Next Door)

Cartea scrisă de Thomas Stanley şi William Danko arată calea milionarului din America, care ar putea fi urmată de oricine dorește să obțină independența financiară.

Principiul de la baza cărții este că obiceiurile oamenilor cu adevărat bogați nu se concentrează pe lux și opulență, lucru care i-a și ajutat să-și obțină libertatea financiară. Cartea este bazată pe multe exemple și date statistice, ceea ce o face și mai valoroasă.

6. Gândește Și Vei Fi Bogat de Napoleon Hill (Think And Grow Rich)

Cartea „Gândește și vei fi bogat” scrisă de Napoleon Hill se bazează pe teoria de a te ajuta pe tine însuți. Autorul susține că această filosofie poate ajuta oamenii să reușească în orice domeniu de activitate, iar pentru a deveni milionar, trebuie să înveți cum să faci asta de la un milionar.

Cartea ilustrează exemple și principii foarte faine de educație financiară prin cei 13 pași către succes, în jurul cărora se învârte toată informația.

7. Cel Mai Bogat Inginer de Abhishek Kumar (The Richest Engineer)

Majoritatea cititorilor „Cel Mai Bogat Inginer” rămân după citirea acestei cărți cu întrebarea adresată de scriitor “Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni se îmbogățesc ușor, în timp ce alții se luptă financiar toată viața?”

Probabil cu toții ne punem această întrebare destul de des, dar niciodată nu reușit să facem o analiză complexă pentru a găsi un răspuns corect, din punct de vedere al obiceiurilor financiare.

Ei bine, răspunsul vine pe parcursul cărții, iar în mare parte se referă la faptul că indivizii ar trebui să acumuleze avere investind veniturile în mod corespunzător, pe baza unor principii de creștere a veniturilor și de a reducere a cheltuielilor.

8. From The Rat Race to Financial Freedom de Manoj Arora

Autorul susține că noi suntem prinși într-o cursă de șobolani, fără să gândim atunci când vine vorba de bani. Pe parcursul cărții, acesta susține că dacă vrem să ieșim din această cursă, trebuie să preluăm controlul asupra finanțelor și să construim un plan financiar personal.

Cartea este ideală pentru începutul călătoriei în educație financiară, deoarece este simplu de parcurs și ușor de înțeles. Cumva, cartea are un caracter de îndrumare pentru oamenii de rând și ne ajută să vedem în perspectivă viitorul nostru.

Printre principiile și lecțiile de educație financiară pe care le expune în carte, Manoj Arora prezintă câteva practici foarte utile pentru investiții, rutine pentru economisire, informații despre piața financiară și multe altele.

9. Cadranul banilor de Robert Kiyosaki & Sharon L. Lechter

Extrem de interesantă cartea lui Kiyosaki și lăsată special mai la urmă. Dacă ai citit articolul până la acest punct, atunci cu siguranță această carte îți va stârni interesul în mod deosebit. „Cadranul banilor” expune principii atât de sănătoase și ușor de experimentat de către oricine, încât aceasta nu poate lipsi din biblioteca noastră de educație financiară.

Cartea expune patru categorii în care ne putem situa în viață, prin care putem produce venituri: Angajat, Liber profesionist, Antreprenor și Investitor. Totodată, aceasta prezintă și patru cadrane prin care ne putem da seama cum să devenim bogați.

Principiile de educație financiară pe care le vei învăța din carte te vor determina să îți dorești să treci în cadranul oamenilor bogați și să atingi independența financiară.

10.  Your Money Or Your Life

Cartea este despre transformarea relației personale cu banii, care este mult mai mult decât despre câștiguri, cheltuieli, economii sau datorii. Este vorba despre sentimentul de satisfacție atunci când ești conectat cu propria familie.

În final, nu ai nevoie de bani pentru a construi un imperiu, ci ai nevoie de cunoștințe și obiceiuri de educație financiară care îți vor oferi înțelepciunea de a aduna, menține și crește veniturile, câștigând mai mult timp.

Ce putem reține din aceste cărți de educație financiară

Pentru a plănui cu brio și a îndeplini aceste concepte, iată câteva sfaturi pentru promovarea educației financiare:

  • Fii conștient de veniturile realizate și adaptează stilul de viață la acetea
  • Planifică obiectivele din timp și gândește strategia pentru a le atinge
  • Fă bugete și controlează alocarea acestora
  • Rămâi la curent cu problemele fiscale și cheltuielile
  • Încearcă cu orice preț să obții venituri pasive
  • Informează-te înainte de a investi
  • Începe să gândești un plan de pensii pentru că va fi mult mai confortabil pe termen lung

Așadar, vă recomandăm să continuați să învățați și să înțelegeți concepte de educație financiară, iar atunci când va veni momentul, nu este nicio rușine să cereți ajutor de la un profesionist care vă poate ajuta să pregătiți un plan de economii pe termen scurt, mediu și lung.

Distribuie:

Fondator al platformei thestudent.ro - Specialist Marketing - Content Writer. Obiectivul meu este acela de a crea cea mai mare comunitate online prin care tinerii pot accesa informație de calitate, utilă și corectă.