Dacă vrei să devii mai relaxat din punct de vedere financiar, dar nu faci nimic în acest sens, sunt aici să îți dau câteva motive pentru care ar trebui să o faci.
Dacă vrei să economisești bani, dar nu te simți destul de responsabil pentru a face acest lucru, îți dau și alte motive pentru care ar trebui să începi să faci asta.
Economisirea banilor este o practică sau mai bine spus, un stil de viață extrem de benefic pentru toată lumea. Cu toții am încercat măcar o dată să economisim, fie prin strânsul banilor în pușculiță, fie prin gestionarea banilor atunci când mergem la cumpărături.
Îți voi da câteva motive care ar putea să te motiveze mai mult atunci când vine vorba de economisit bani. Citește-le, gândește-te la ele și bagă în seamă ce crezi că ți se potrivește, deși eu cred că toate motivele expuse prezintă argumente solide!
De ce să începi să economisești bani în 2022?
Cum te simți atunci când te gândești la viitor? Ești confortabil având în vedere că nu avem nici cea mai mică idee de ce s-ar putea întâmpla cu noi peste 2-3 ani? Am scurtat perioada, deoarece putem să considerăm faptul că schimbările și evenimentele din ultimii doi ani au pus pe jar societatea și stilul nostru de viață.
De ce ar trebui să începi să economisești chiar de mâine?
Ei bine, tocmai aceste schimbări și probabil o serie de evenimente iminente ar putea să te facă ca mâine, să-ți pară rău că n-ai un cont de economii de care să te folosești atunci când ai nevoie. Printre motivele expuse mai jos, am luat în calcul atât nevoi la nivel personal, cât și situații care ne forțează să începem să ne construim un cont de economii.
1. Siguranța pe termen lung
Siguranța nu mai poate să ne-o garanteze nimeni, momentan, decât noi înșine. Cu toate acestea, siguranța pe care ne-o creăm noi ne poate ajuta, în anumite limite, desigur. Totuși, de ce sunt importante economiile noastre în ceea ce privește siguranța pe termen lung?
⭕ Dacă anul viitor se întâmplă ceva și ai nevoie de o sumă de bani pentru a rezolva această situație, cel mai bun lucru este să ai un fond de economii la care să apelezi.
⭕ În situația în care apare o oportunitate de investiție în viața ta, cel mai bine ar fi să ai un fond de economii de care să te folosești.
⭕ Dacă apare o responsabilitate în plus în viața ta, cum ar fi un copil, cel mai bine este să fii pregătit cu un fond de economii pe care să-l folosești la nevoie.
⭕ Dacă anul viitor pornește un război în România, cel mai bine ar fi să dispui de o sumă de bani pe care să o folosești în cazul în care trebuie să fugi în altă parte.
⭕ Dacă anul viitor se închide compania în care lucrezi și rămâi fără job pentru câteva luni, ideal ar fi să fii relaxat și să te bazezi pe fondul de economii pe care l-ai construit în timp.
Trecem mai departe pentru a amplifica mai mult beneficiile obiceiului de a economisi bani.
2. Educație
Pe măsură ce economisești bani, efectul acestui proces se va reflecta în educația ta financiară. Obiceiul de a economisi bani te va face mult mai responsabil și te va ajuta să controlezi tu banii, nu invers. De ce este important obiceiul de a economisi bani atunci când vine vorba de educație?
⭕ Atunci când economisești bani, viața ta capătă un scop, deoarece fiecare sumă economisită poate să țintească câte un obiectiv personal
⭕ Economiile acumulate de-a lungul timpului îți vor oferi mai multe oportunități pe viitor
⭕ Obiceiul de a economisi bani îți va construi o rutină sănătoasă și te va ajuta să devii mai responsabil în ceea ce privește cheltuielile
⭕ Pe măsură ce vei economisi bani, vei căuta soluții pentru a crește suma de bani pe care vrei să o economisești, ceea ce poate conduce la creșterea venitului, la o alegere mai bună în carieră sau la eficientizarea activităților tale.
Dacă încă nu te-am făcut să te mai gândești la faptul că ar trebui să-ți creezi un obicei în economisi bani, sper să te conving cu următorul punct.
3. Fericire
Din punctul meu de vedere, banii aduc fericirea, cu condiția să înțelegem utilitatea acestora. Atunci când ți-ai creat obiceiul de a economisi bani în fiecare lună, vei observa că după un timp, faptul că știi că ai acumulat o sumă generoasă de bani în cont te va face mai relaxat și mai fericit.
Atunci când ne gândim la relaxare, putem spune că banii pot cumpăra momente de relaxare. O vacanță frumoasă nu poate fi făcută fără a avea o sumă de bani de care te poți folosi, astfel încât să te bucuri din plin de momentele de relaxare.
⭕ Banii economisiți de-a lungul timpului te vor face să fii mai optimist atunci când te gândești la viitor
⭕ Atunci când economisești bani, poți măsura progresul din viața ta și vei avea o stare de spirit mult mai bună, gândindu-te că sacrificiile se pot transforma în momente frumoase cu ajutorul banilor economisiți
⭕ Un fond de economii te poate face fericit, mai ales atunci când apare o nevoie în viața ta care implică o cheltuială pe care n-ai putea să o suporți fără acea sumă economisită
Încă nu te-am convins, așa-i? Îți mai dau câteva motive!
4. Independența
Fără a economisi bani nu vei putea ajunge niciodată total independent. După cum probabil te gândești și tu, independența poate căpăta atât de multe sensuri, încât sunt curios dacă rezonezi cu câteva dintre argumentele pe care le-am expus în secțiunea de mai jos.
⭕ Atunci când economisești bani pe termen lung, fondul de economii acumulat îți poate oferi independența profesională, dacă îți trece prin cap ideea de a-ți deschide propria afacere, care necesită o investiție inițială pe care ai putea să o faci cu banii economisiți.
⭕ Atunci când ai reușit să acumulezi o sumă consistentă de bani din economii, vei putea deveni independent financiar, astfel încât să nu mai depinzi de nimeni, nici de familie, nici de locul de muncă sau de locul în care stai.
⭕ Atunci când ți-ai format un obicei sănătos de a economisi bani, nu vei mai depinde de trenduri, de părerea celorlalți sau de lucrurile care îți influențează viața de zi cu zi.
În cele din urmă, dacă totuși ți-am stârnit câteva gânduri cu acest articol, îți recomand să te documentezi și mai mult, poate chiar cu câteva metode și bune practici de a economisi bani!