Un specialist în educație financiară ți-ar putea recomanda zeci de metode prin care poți economisi bani, dar dintre toate, nu ai știi exact cum să economisești bani dacă nu înțelegi situația ta financiară din acest moment.

Economisirea banilor este un obicei pe care cu toții îl avem cumva, doar că nu reușim să-l ducem niciodată până la capăt.

Am pus de multe ori bani deoparte cu speranța că la finalul anului voi avea pe ce să pun mâna, dar după scurt timp, am umblat la pușculiță..

S-a întâmplat și la tine sau e ceva rău la în ceea ce fac eu?

Ei bine, de mai bine de doi ani, am reușit în sfârșit să pun ceva deoparte, să fac economii. Da, cred că m-am educat și am înțeles mai bine cum să economisesc bani pe bune..

Cum să economisești bani, dacă nu ești educat în acest sens?

Am ridicat o întrebare cu dublu sens – dar să știi că are mai mult rol imperativ, decât rol de întrebare. Fix această replică am primit-o și eu de la un om mult mai trecut prin viață decât mine, la o discuție despre bani.

Un profesor de la facultate, pe care l-am întrebat, prostesc, cum putem economisi bani dacă venitul nostru este mic, mi-a răspuns foarte înțelept: “Cum să economisești bani, dacă nu ai educația necesară de a economisi bani!?”.

Am simțit că m-a jignit în primă fază, dar după ce a dat explicația..

Haide să-ți arăt câteva învățături primite de la câțiva oameni importanți pe care i-am întâlnit, cu privire la bani și economii. Oricum, voi aborda mai în detaliu subiectul pe care l-am adus în discuție încă de la început, mai exact cum să economisești bani, chiar dacă venitul tău este mai mic.

Ce metode de a economisi bani există?

Metodele de a economisi bani și modul în care putem economisi bani în funcție de bugetul nostru o să reflecte mult în exemple reale. Ceea ce am auzit și eu de la oameni mai buni decât mine, vreau să dau mai departe.

1. Economisește bani reducând cheltuielile lunare

Această vorbă am auzit-o de foarte multe ori și în special, de la oameni mai în vârstă. Modul în care ne gestionăm cheltuielile este factor important și se reflectă foarte tare în fondul nostru de economii, dacă îl avem. Dacă nu îl avem, se va reflecta în accentuarea grijii zilei de mâine.

Astfel, încearcă să-ți faci o analiză a situației tale financiare și încearcă să înțelege care sunt cheltuielile esențiale, dar mai ales, care sunt cheltuielile pe care le poți reduce sau la care poți renunța.

  • Ai o mașină mai scumpă decât îți poți permite la momentul acesta? Ia-ți una doar dacă ai nevoie de ea sau măcar ia-ți una care să reflecte situația ta financiară.
  • Cheltui prea mult pe taxi sau Uber? Trezește-te mai devreme, ia-ți o bicicletă sau încearcă să mai reduci din frecvența cu care folosești taxi.
  • Ai vicii care îți necesită o sumă consistentă de bani în fiecare lună? Dacă nu poți renunța definitiv la ele, măcar fă-o mai rar ori mai echilibrat.
  • Dai prea mulți bani pe haine? Caută magazine care oferă aceeași calitate, la prețuri mult mai mici
  • Petreci prea mult timp în oraș cu prietenii și iei masa des la restaurant sau fast-food? Mai schimbă-ți obiceiurile, prietenii sau încearcă să reduci mult cheltuiala cu acestea.

Am expus doar câteva exemple și sper că îți dai seama cât de mult ne afectează bugetul astfel de cheltuieli inutile.. Fă un exercițiu, măcar de curiozitate și încearcă să vezi cam câți bani pierzi lunar pe lucruri care nu-ți sunt necesare în mod obligatoriu.

După acest exercițiu, ai descoperit prima metodă, una dintre cele mai simple și sănătoase despre cum să economisești bani.

Oricum, nu te grăbi, că mai urmează altele mai interesante!

2. Educă-te din punct de vedere financiar

Ei bine, din moment ce ai aflat deja că una dintre metodele care ne ajută să economisim este reprezentată de reducerea cheltuielilor, îmi permit să pun educația pe locul 2, deși ar trebui să fie cea dintâi!

Știi că niciun lucru bine făcut pe planeta asta nu s-a făcut fără educație, nu?

Educația, în toate sensurile sale, dezvoltă oameni în a deprinde abilități și capabilități în orice zonă, iar cu siguranță finanțele fac parte din această categorie.

Îți recomand să îți folosești măcar o parte din timpul tău liber pentru a te educa. Dacă mai demult era ținut secret modul în care făceau oamenii bani, astăzi nu mai este.

Care este secretul oamenilor bogați sau a oamenilor înstăriți?

Lăsând la o parte moșteniri, combinații sau ajutorul părinților, secretul oamenilor bogați este educația!

Pentru a învăța mai bine cum să economisești eficient, îți recomand să-ți începi inițierea în educație financiară, citind! Dacă vrei să faci asta, dar nu știi ce să citești, am făcut un top al cărților de educație financiară, foarte faine și ușor de parcurs pentru începători.

⚠ Nu trece peste acest capitol nepăsător și superficial! Fără educație financiară nu vei ajunge niciodată să trăiești confortabil.

Educația nu se mai face la școală neapărat! Fiecare dintre noi putem deveni super educați din confortul casei noastre și a cercului de oameni cu care ne petrecem majoritatea timpului!

3. Specializează-te și câștigă mai mult

A economisi nu înseamnă doar a pune deoparte la finalul lunii o sumă de bani. Totodată, a economisi nu se face doar prin reducerea cheltuielilor și optimizarea bugetului într-o formă care să-ți permită să pui mai mult deoparte.

O altă metodă de economisire este reprezentată de creșterea veniturilor (în special al salariului), respectiv creșterea bugetului de economii. Principiile financiare spun că pe măsură ce cresc veniturile noastre, trebuie să crească și suma de bani pe care o punem de-o parte.

Spre exemplu, o creștere salarială de 20% (de la 3000 lei la 3600 lei) îți va oferi contextul perfect de a economisi mai mulți bani, dacă aplici principiile de educație financiară, cum ar fi Regula 50 30 20.

Dacă ai obișnuit să economisești 20% din totalul veniturilor tale în fiecare lună, o creștere de salariu cu 600 de lei îți va adăuga la bugetul de economii 120 lei în fiecare lună. Pe termen lung, creșterile salariale și creșterea economiilor îți va aduce sume considerabile în contul de economii.

Specializează-te în meseria pe care o faci și încearcă să ceri un salariu mai mare sau să-ți cauți un loc de muncă mai bine plătit!

4. Stabilește-ți obiective 

Scopul în viață este cea mai bună metodă de a ajunge din punctul x în punctul y.

Stabilirea obiectivelor este una dintre cele mai teoretice, dar fezabile metode dacă vrei să înveți cum să economisești bani.

Stabilește-ți obiective și definește un scop pentru care îți dorești să economisești. Împarte economiile în mai multe zone și nu te opri până când nu ajungi la suma dorită pentru fiecare zonă.

Spre exemplu, obiectivul meu este să merg în vacanță, timp de 3 săptămâni în SUA. Pentru a reuși să strâng banii necesari, deoarece implică o sumă mare de bani, mi-am creat un fond de economii, din care am alocat o parte din buget pentru această vacanță.

Mi-am stabilit obiectivul pentru care îmi doresc să economisesc bani

Vacanță de 3 săptămâni în SUA, în vara anului 2024.

Astfel, mi-am calculat costurile estimative pentru această vacanță, luând în calcul biletul de avion, cazările, închirierea unei mașini, mâncarea, experiențele și suvenirele.

Pentru toată vacanța, costurile se ridică la 3 500 de dolari.

Așadar, până în vara anului 2024, trebuie să economisesc 3 500 de dolari. Mi-am propus să pun deoparte 20 de lei pe zi, timp de 730 de zile. Abia am început, dar vreau să păstrez acest obicei și să-mi îndeplinesc visul.

Încearcă să-ți setezi obiective și să-ți calculezi banii pe care trebuie să-i economisești pentru a atinge acele obiective financiare.

Dacă îți dorești să înveți cum să economisești bani, nu este de-ajuns doar să urmărești informații și oameni care îți explică acest concept.

Este necesar să-ți creezi obiceiuri sănătoase și să gândești pe termen lung. Educația financiară îți va oferi o serie de abilități și cel mai probabil, îți va crea câteva principii după care să te ghidezi în viață.

Share.

Fondator al platformei thestudent.ro - Specialist Marketing - Content Writer. Obiectivul meu este acela de a crea cea mai mare comunitate online prin care tinerii pot accesa informație de calitate, utilă și corectă.