Pariurile sportive acoperă aproape orice sport, de la clasicele fotbal, baschet, tenis, handbal până la cele cu interes mai restrâns cum ar fi snooker, darts, futsal, netball etc.

Acest segment al industriei jocurilor de noroc este preferat de un număr foarte mare de oameni și ocupă undeva între 30% și 40% din totalul pieței, iar restul “feliei” este împărțit între sloturi, jocuri de cazino live, loterie, jocuri de masă online și poker.

Există anumite perioade din an când interesul pentru pariuri sportive este mai mare. Astfel, oamenii pariază mai mult în timpul unor competiții foarte importante precum Campionatul Mondial de Fotbal, Campionatul European de Fotbal, Jocurile Olimpice, ligile europene de fotbal mari, NBA, NFL, NHL, Grand Slam și Masters la tenis. De precizat că tot la tenis, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open sunt extrem de atractive pentru gambleri și înregistrează foarte multe pariuri, chiar dacă pe termen mai scurt.

Cu atâtea competiții la dispoziție, unor pariori poate le vine greu să aleagă sportul ori meciul potrivit sau poate nu sunt siguri ce fel de pariuri să plaseze. Din fericire, există platforme serioase care abordează subiecte utile precum ponturi pariuri, statistici, analize, cota zilei și multe altele. Astfel de site-uri sunt recomandate atât pentru gamblerii începători cât și pentru cei avansați.

De obicei, pariorii aleg sporturile preferate pe considerentul că dețin informații suficiente despre acel sport pentru a plasa pariuri corecte. În România, fotbalul, tenisul și baschetul se situează în fruntea topului sporturilor favorite pentru pariuri. La tenis, românii pariază atât pe competițiile importante cât și pe jucătoare celebre românce precum Simona Halep sau Sorana Cîrstea.

Atât la tenis cât și la celelalte sporturi se pot face greșeli la înregistrarea unei mize. Este important să fii bine documentat cu privire la jucători înainte de a te lansa la efectuarea de pariuri. Doar dacă ai temele bine făcute poți evita greșeli comune, precum mizele pe “feeling” sau în funcție de preferințe.

Ce jucători sunt imprevizibili?

În tenis, mai mult decât în sporturile de echipă trebuie să ții cont de starea jucătorilor, de stilul de joc, de condițiile meteo și de starea terenului.

Jucătorii imprevizibili sunt un factor cheie în plasarea de pariuri și trebuie să fii foarte prudent vis-a-vis de ei. Ce înseamnă jucători imprevizibili când vine vorba de pariuri? Sunt acei sportivi greu de anticipat deoarece pot să învingă alți jucători care sunt mai bine cotați, dar pot să și piardă în fața unor adversari mai slabi. Tenismenii din această categorie nu sunt constanți în ceea ce privește forma fizică și psihică și sunt mai degrabă oscilanți. De asemenea, stilul lor de joc și performanța sunt influențate de condițiile meteo și suprafața de joc.

Din cauza imprevizibilității lor, acești jucători sunt evitați de către pariorii experimentați deoarece riscă să piardă pariurile plasate pe ei. Dacă totuși ești tentat să mizezi pe jucătorii de acest fel, se recomandă prudență maximă.

Este ideal să ai cunoștință de câteva exemple de jucători renumiți pentru natura lor inconstantă.

Nick Kyrgios este un jucător foarte bun, dar haotic, ceea ce face posibil să aibă rezultate total neașteptate cum ar fi să iasă învingător dintr-o confruntare cu un jucător Top 5 și să piardă în fața unui sportiv situat pe locul 100.

Alexander Bublik este cunoscut pentru stilul de joc „la inspirație”, cu asumarea de numeroase riscuri.

Fabio Fognini este un tenismen foarte talentat, dar instabil din punct de vedere psihic.

Benoit Paire este recunoscut pentru dezinteresul de care dă dovadă și pentru puseurile de joc extraordinar de bune, ca apoi să revină la starea anterioară.

Jelena Ostapenko este recunoscută pentru stilul de joc extrem de agresiv. Dacă se află în una din zilele sale bune, în mod cert va câștiga, dar dacă este într-o pasă proastă, pierde foarte repede.

Sorana Cîrstea deși este capabilă să învingă jucătoare foarte bune, are și perioade de cădere bruscă, iar aceste stări o fac să fie foarte riscantă pentru pariuri.

Amanda Anisimova este o altă jucătoare foarte talentată, dar din cauza oscilațiilor de formă și sănătate este de evitat la pariuri.

Cum să analizezi un meci corect

Șansele de reușită ale unui pariu sunt mai mari dacă iei în considerare factori obiectivi, contextuali și tactici.

În analiza ta, trebuie să ai în vedere, în primul rând, forma jucătorilor în meciul pe care vrei să mizezi. Pentru aceasta, verifică ultimele 5 – 10 meciuri, află câte victorii și înfrângeri au avut și fă o medie pentru a-ți da seama dacă se află într-o formă bună sau proastă.

Este important să știi dacă sunt obosiți, iar acest detaliu îl poți cunoaște aflând dacă au avut recent meciuri lungi. Analizează cum rezistă la meciurile lungi.

Forma lor depinde și de posibilele accidentări. Inclusiv căderile mentale trebuie luate în considerare, mai ales în cazul jucătorilor imprevizibili.

Este esențial să știi ce tip de suprafață de joc preferă fiecare jucător. Astfel, vei putea să anticipezi ce posibile rezultate va avea. Dacă un tenismen are zgura ca suprafață favorită, dar în meciul pe care vrei să pariezi joacă pe altă suprafață, este de preferat să abordezi cu precauție acel pariu.

Și istoricul head-to-head (meciurile directe) trebuie luat în calcul. Află care dintre cei doi oponenți a câștigat mai des, cu ce scor a obținut victoria, pe ce suprafață. O astfel de analiză îți oferă o perspectivă mai clară.

Inclusiv importanța meciului trebuie analizată pentru a afla dacă există sau nu o motivație puternică, dacă jucătorii sunt presați sau relaxați, dacă își conservă puterea pentru meciurile viitoare.

Dacă meciul are loc în aer liber, trebuie să verifici și starea vremii. Ia în calcul și publicul, în special dacă are tendința să susțină un anumit jucător. Încurajarea publicului poate fi un factor important.

Concluzie

Iată că pariurile pe tenis necesită o anumită pregătire și analiză a mai multor factori. Mizele făcute pe bază de emoții sau preferințe nu au nici o valoare deoarece riscurile asumate sunt prea mari și ai șanse maxime să pierzi.

Share.