Poker-ul este un joc complex care trebuie înțeles foarte bine astfel încât plăcerea de a juca să aducă și câștiguri în bani.

Una dintre cele mai importante noțiuni din poker se referă la blinduri. Acestea se referă atât la numele dat primilor jucători din stânga dealerului cât și la pariurile obligatorii care trebuie plasate de fiecare participant aflat la masă.

Cum funcționează blindurile

La masa de poker, toată lumea trebuie să joace. Nimeni nu trebuie să fie doar un simplu spectator care așteaptă Asul, cartea cea mai mare.

Scopul blindurilor este de a-i introduce în joc pe toți cei aflați la masă. Din acest motiv, pariurile blind au loc înaintea fiecărei mâini la poker. În acest fel, jocul este “forțat” să meargă înainte. Practic, blindurile îi obligă pe jucători să pună bani în joc.

Pariurile blind revin întotdeauna în sarcina primilor doi jucători aflați la stânga dealerului.

Cei doi jucători pariază fără să vadă cărțile împărțite de dealer, tocmai de aceea se numește blind (“blind” = “orb” în limba engleză). Mai trebuie menționat faptul că pariurile blind se fac în etapa preflop, adică înainte de flop. Este bine de precizat și faptul că flopul se referă la primele trei cărți care vor fi distribuite de către dealer cu fața în sus.
De asemenea, trebuie știut faptul că Small Blind are loc atât în faza preflop cât și în postflop. Doar în cazuri rare, Big Blind se face în etapa postflop.

Primul care trebuie să facă un pariu blind este jucătorul din stânga (Small Blind) dealerului, iar apoi trebuie să parieze al doilea jucător din stânga dealerului (Big Blind). La fiecare rundă, tot alți doi jucători plasează blindurile pentru a acoperi toate persoanele aflate la masa de poker.

Valoarea blindurilor variază în funcție de casino (gazda jocului de poker). Dacă nu te-ai hotărât încă unde poți să-ți exersezi abilitățile de jucător de poker și să vezi cum funcționează blindurile, poți încerca să intri în joc la Platinum Casino.

De obicei, un Small Blind poate să aibă orice valoare aleasă de jucător, iar un pariu Big Blind are valoarea egală sau dublă cu a pariului Small Blind.
În cazuri foarte rare, Small Blind și Big Blind au valori egale.

butonul-dealerului

Cum folosești butonul dealerului

Cu câteva rânduri mai sus ai aflat că blindurile se fac în faza preflop de către primii doi jucători aflați la stânga dealerului și că fiecare jucător de la masă va plasa un pariu blind la un moment dat în timpul jocului. Cum se întâmplă acest lucru?

Poziția dealerului este marcată printr-un disc amplasat pe masă, în fața dealerului. Această poziție se mută permanent. După fiecare mână, dealerul merge cu un loc mai departe în sensul acelor de ceasornic. Această mutare continuă permite tuturor jucătorilor să plaseze un pariu blind la un moment dat în timpul jocului de poker.

Este de la sine înțeles faptul că prin mișcarea permanentă a poziției dealerului se rotesc în continuu și blindurile de la masă.

Furtul blindurilor în jocul de poker

Banii pariați în blinduri se adună la pot, tocmai de aceea fiecare jucător urmărește să “fure” blindurile. Ideal este să “furi” blindurile cât mai aproape de finalul jocului atunci când s-au adunat cei mai mulți bani din Small Blind și Big Blind.

Dacă vrei să furi blinduri trebuie să ai un stack cât mai mare, să folosești un pariu mare pentru a nu îi da ocazia jucătorului Big Blind să facă call. Cele mai multe sfaturi merg pe varianta unui open-raise din etapa preflop.

un-pariu-ante

Ce este un pariu ante

În jocurile de poker mai există și pariurile ante care sunt diferite de Small Blind și Big Blind. De regulă, ante au loc în turneele mari, acolo unde participă jucători cu experiență vastă sau la jocurile de tip Sit & Go. Este foarte rar întâlnit la jocurile Hold’Em Poker.

Ca jucător începător este foarte posibil să nu ai de-a face cu pariuri ante, dar este bine să cunoști și această noțiune.

Ante este un pariu care se face înainte de Small Blind și Big Blind și poate fi catalogat drept o taxă de intrare în joc. Valoarea unui pariu ante este mult mai mică decât cea a blindurilor și este stabilită tot de către gazda jocului. Fiecare persoană aflată la masă trebuie să facă un ante dacă regula impusă de gazdă menționează existența unui pariu ante.

Concluzie

Blindurile sunt foarte importante într-un joc de poker nu doar pentru că fac jocul să meargă mai departe, dar îi și motivează pe jucători să țină pasul cu ritmul de joc. Dacă nu ar exista pariurile blind, jucătorii nu ar face altceva decât să aștepte să primească acele cărți cu valoare mare.

Acum că ai aflat tot ce trebuie să știi despre pariurile blind din poker, ești pregătit(ă) să aplici totul în practică.

Share.

Fondator al platformei thestudent.ro - Specialist Marketing - Content Writer. Obiectivul meu este acela de a crea cea mai mare comunitate online prin care tinerii pot accesa informație de calitate, utilă și corectă.