Lumea cazinourilor a înfierbântat dintotdeauna mințile oamenilor dornici de îmbogățire rapidă, fără prea mare efort. Mulți și-au încercat norocul, dar nu au rămas decât cu o mare pierdere de bani. Puțini sunt cei care au reușit să câștige sume exorbitante după ce au jucat la cazinou. 

Jocurile de noroc au fost sursă de inspirație pentru romancieri, creatori de filme, dar și cântăreți și trupe de diverse genuri muzicale. Prin creațiile lor muzicale, artiștii au transpus în muzică și versuri entuziasmul jocului de cazinou, bucuria unui câștig, disperarea unei pierderi uriașe, dar au folosit gamblingul și ca metaforă pentru diverse situații. 

Nume uriașe ale muzicii au găsit sursă de inspirație în jocurile de noroc, probabil din propriile experiențe sau ale celor apropiați. Este posibil ca unele dintre melodii să le fi auzit deja sau să se afle pe lista preferințelor tale și să le fi ascultat de nenumărate ori. 

Acest articol îți propune să descoperi care sunt cinci dintre cele mai bune melodii cu tematică de cazinou care au fost compuse de-a lungul anilor. Compozițiile fac referire la jocuri din cazinourile terestre, fiind vorba de melodii vechi, din perioada când cazinourile și câștigul de bani online nu erau în vogă ca acum și viața se desfășura doar în mediul real. 

The Gambler- Kenny Rogers

În melodia The Gambler a lui Kenny Roger se poate regăsi orice jucător profesionist de poker. Acesta este un cântec dedicat celebrului joc de poker și gamblerului care și-a petrecut mult timp din viață jucând. Atât muzica cât și versurile te duc cu gândul la celebrele saloane de joc din Texas din vremuri demult apuse, unde jucătorii jucau cu pasiune într-o atmosferă plină de adrenalină. 

Cu versuri precum „Mi-am făcut o viață citind fețele oamenilor / Știind care este cartea”, celebrul Kenny Rogers conturează un portret clar al jucătorului de poker prin mâna căruia au trecut de-a lungul vieții mii de jocuri, mii de cărți și mii de adversari la masa de joc. 

Este foarte interesant faptul că această melodie are și o parte educativă pentru jucătorii de poker. Unele bucăți din versuri oferă sfaturi jucătorilor de poker: „Know when to fold’em”, care îți spun că trebuie să renunți la mâinile despre care crezi că nu vor câștiga nicio rundă.

Ace of Spades – Motorhead

Una dintre cele mai celebre trupe rock din toate timpurile, Motorhead, a compus această melodie pentru a face referire la jocurile de noroc din cazinouri, cu trimitere la asul de pică (“Ace of Spades”). 

Dacă parcurgi melodia, vei găsi elemente din diferite jocuri de cărți precum „double up or quit, double stake or split” care se referă la Blackjack.

Există, de asemenea, câteva elemente de poker din versurile „Pushing up the ante / I know you gotta see me / Read’em and weep / The dead man’s hand again”. Mâna mortului (“The dead man’s hand”) este o mână cu două perechi formată din 8♠8♣A♠A♣.

Versurile spun că uneori pierzi, alteori câștigi, iar plăcerea constă de fapt în a juca și nu a câștiga. 

Viva Las Vegas – Elvis Presley

Melodia lui Elvis Presley este una dintre cele mai celebre din toate timpurile și una dintre cele mai bune melodii despre Las Vegas. Piesa este ritmată, dansantă, reprezentativă pentru genul rock’n’roll. 

Viva Las Vegas este despre un bărbat care se distrează în Sin City. Luminile strălucitoare din Las Vegas sunt elementele evidențiate cu versuri precum „Orașul cu lumini strălucitoare îmi va pune sufletul / Îmi va pune sufletul pe foc” și „Viva Las Vegas cu fulgerul tău neon”. De asemenea, se arată și că jucătorul pregătit să intre în atmosfera nebună a cazinourilor are o grămadă de bani la el și cere să fie ridicată cât mai sus valoarea pariurilor. 

Melodia vorbește și despre femeile frumoase din Las Vegas și despre cele 24 de ore care sunt mult prea scurte pentru distracția din cazinouri. 

Din versuri precum “Oh, there’s Blackjack and poker and the roulette wheel / A fortune won and lost on ev’ry deal / All you need’s a strong heart and a nerve of steel / Viva Las Vegas, Viva Las Vegas” afli că „există Blackjack și poker și o roată de ruletă”, pierzi o avere și “tot ce ai nevoie este o inimă puternică și nervi de oțel”. 

Craps este menționat în versurile „lasă-mă să trag un șapte la fiecare lovitură”.

The Jack – AC/DC

Melodia uriașei trupe AC/DC este despre o partidă de poker dintre un bărbat și o femeie. Bărbatul ajunge să plângă din cauză că femeia are o mână mult mai bună decât el. 

Versuri precum “Poker face was her name /  Poker face was her nature / Poker straight was her game” (“Poker face era numele ei / Poker face era natura ei / Poker straight era jocul ei”) spun totul despre abilitățile acelei femei care ar face orice bărbat să plângă. 

The Jack este una dintre cele mai bune și renumite melodii din toate timpurile. 

The Winner Takes It All – ABBA

Melodia celor de la ABBA poate fi, de asemenea, inclusă pe o listă a celor mai bune creații muzicale din toate timpurile. The Winner Takes It All vorbește despre jucătorul care ia potul cel mare în timp ce restul rămân pe dinafară, fără nimic. 

Acest cântec folosește de fapt pokerul ca metaforă a unei relații dureroase și distruse dintre cântăreț și soția lui. Bjorn Ulvaeus și-a folosit divorțul ca inspirație pentru a crea acest cântec. 

Titlul piesei „The Winner Takes It All”, Bjorn spune că există o singură persoană care ia totul în timp ce alta pierde totul.

Concluzie

Dacă ți-au plăcut aceste cinci melodii poți încerca și altele precum: Shape of My Heart – Sting; The Angel and The Gambler – Iron Maiden; Desperado – The Eagles; Losing Hand – Ray Charles; Gambler’s Blues – B.B. King; Do It Again – Steely Dan.  

După cum vezi, jocurile de cazinou au fost sursă de inspirație pentru nume grele din muzica de toate genurile. 

Share.

Fondator al platformei thestudent.ro - Specialist Marketing - Content Writer. Obiectivul meu este acela de a crea cea mai mare comunitate online prin care tinerii pot accesa informație de calitate, utilă și corectă.