În cazul în care ai de făcut o remediere rapidă, un edit la o poză de pe telefon sau orice altceva și ai nevoie de o aplicație de editat poze, am găsit cele mai interesante aplicații gratuite de acest fel.
Lista de aplicații/ programe de editat poze de mai jos este diversificată, adică vei observa că unele aplicații îți oferă mai multe funcții de editat, altele mai puține, dar mai profesionale. Unele programe sunt mai ușor de folosit, altele mai au o dificultate sau complexitate un pic mai mare.
Îți voi face o scurtă prezentare a fiecărei aplicații, astfel încât să te poți îndrepta spre acele aplicații de editat poze care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale.
10 dintre cele mai apreciate aplicații/ programe de editat poze
După căutări avansate pe internet și datorită faptului că m-am lovit de situația în care trebuie să editez poze la nivel de începător, am găsit mai multe clasificări a celor mai bune programe de modificat poze, care se pot folosi atât pe mobil, cât și pe calculator.
1. YouCam Perfect
Aplicația YouCam Perfect este o opțiune foarte bună pentru editat și infrumusețat poze. Această aplicație gratuită vă permite să editați fotografii și să faceți colaje, printre multe alte funcții creative. Fotografiile pot fi editate cu o mare varietate de efecte, animații, filtre, cadre și multe altele.
Prin intermediul acestui program de editat poze, poți chiar să schimbi fundalul fotografiei sau să înlocuiești cerul din imagine cu orice altceva vrei. Mai mult, am observat că aplicația îți permită chiar să faci modificări ale corpului dacă ești nemulțumit de unghiul prost sau de lumina slabă. Surprinzător, după aplicarea acestui proces, poza arăta chiar natural/ real cu ajutorul funcției Body Tuner.
Aplicația YouCam Perfect este una dintre cele mai bune aplicații de editat poze, care se adresează în special pasionaților de rețele sociale.
★ Peste 2 milioane de utilizatori, 4,4 stele pe Google Play.
2. PhotoDirector
PhotoDirector este o aplicație de editat poze foarte intuitivă, cu o interfață ușor de utilizat și o librărie de cadre încorporată destul de vastă și variată. În acestă aplicație vei găsi multe instrumente de calitate prin care puteți orice poză în doar câteva secunde.
Pe lângă uneltele și funcționalitățile sale de bază (decupat, redimensionat etc), te poți folosi de ajustarea culorilor, de șabloane cu colaje personalizabile și de alte instrumente de eliminare a obiectelor. De asemenea, unul dintre cele mai faine lucruri la această aplicație este faptul că datorită tehnologiei cu inteligență artificială integrată, vei putea să elimini fundalul și să adaugi alte imagini în locul acestuia.
De asemenea, această aplicație de modificat poze îți va permite să te folosești de funcțiile de animație personalizată, prin care vei putea adăuga elemente decorative care se mișcă sau care atrag atenția. Astfel, PhotoDirector este o aplicație excelentă pentru cei care petrec mult timp pe rețele de socializare.
★ Aproximativ 1 milion de descărcări și 4,5 stele în Google Play.
3. Canva
Canva este una dintre aplicațiile/ programele mele preferate de editat poze, dar nu numai. Canva este un program atât de ușor de utilizat, pe lângă editat poze, permite utilizatorilor să creeze design-uri grafice profesionale, doar prin funcțiile drag and drop. Uitându-ma la numărul descărcărilor și la review-uri, Canva este probabil cea mai bună aplicație de editat poze și video în acest moment.
Nu este nevoie de timp de învățare pentru a construi un design de la zero și nu trebuie să fii un profesionist pentru a folosi acest program gratuit de editare foto. Canva are o mulțime de filtre, de funcții de ajustare a contrastului, a culorilor, a luminozității, dar și multe altele.
O altă caracteristică importantă a platformei Canva este biblioteca extinsă și variată de șabloane. Mai exact, în câteva minute poți să plasezi pozele într-un aspect prestabilit (ex. o ramă foto, un colaj etc) și apoi le poți stiliza și folosi alături de zeci de fonturi frumoase, ilustrații, grafice, culori și elemente de design.
★ Peste 6,5 milioane de descărcări și 4,7 stele în Google Play.
4. Instasize
Aplicația de editare foto Instasize a fost concepută special pentru rețelele de socializare și pentru persoanele influente care doresc să creeze fotografii și videoclipuri creative atrăgătoare pentru fluxurile lor sociale. Programul include zeci de filtre uimitoare care aduc un aport vizual excelent, iar cu ajutorul instrumentelor profesionale de editare puteți edita chiar și videoclipuri.
Instasize are o bază largă de utilizatori, aproximativ peste 500.000. Prin interfața aplicației, putem beneficia gratuit de o multitudine de instrumente de editare care includ funcții de retușare a fotografiilor, zeci de fonturi frumoase și unelte de editare text. Versiunea gratuită este limitată, dar dacă ești dispus să plătești 4,99 USD/lună, versiunea Premium este încărcată cu cele mai faine funcționalități.
★ Aproximativ 1 milion de descărcări și 4,3 stele în Google Play.
5. Pixlr Photo Editor
Dacă ai nevoie să faci modificări rapide pentru poze, fără mari bătăi de cap, te poți orienta spre Pixlr. Deși trebuie îți faci cont înainte de putea utiliza nenumăratele funcții ale aplicației de editat poze Pixlr, părerea mea este că merită efortul.
Aplicația de editat poze Pixlr îți va permite să imporți cu ușurință imaginile și să începi editarea. Prin intermediul uneltelor de care dispune această aplicație, vei putea roti și decupa imaginile, elimina efectul de ochi roșii, te poți folosi de o mulțime de filtre și chenare și multe altele.
Dacă nu ai idei sau inspirație, aplicația Pixlr îți va oferi câteva sugestii de remediere automată și îți va îmbunătăți într-un mod inteligent imaginile utilizând cele mai potrivite setări pentru tipul de imagine specific.
★ Aproximativ 1 milion de descărcări și 4,2 stele în Google Play.
6. Snapseed
Aplicația de editat poze Snapseed conține o mulțime de instrumente și funcții de editare a fotografiilor, iar utilizarea acesteia este foarte simplă datorită interfaței ușor de înțeles. Cu ajutorul Snapseed, poți descoperi opțiuni pentru reglarea luminozității, a contrastului, expunere, culoare, precum și instrumente pentru decuparea și ajustarea imaginilor.
Snapseed cuprinde o serie de unelte extrem de utile, care în cele mai multe cazuri se regăsesc doar în programe precum Photoshop. Această aplicație cuprinde unelte de corectare a imperfecțiunilor și o opțiune de estompare pentru focalizarea pe un anumit loc.
Toate aceste instrumente, plus o gamă largă de filtre pot fi ajustate și personalizate astfel încât fotografiile să arate așa cum îți dorești.
★ Aproximativ 1,5 milioane de descărcări și 4,4 stele în Google Play.
7. Afterlight
Afterlight este o aplicație de editat poze folosită atât pe telefon, cât și pe calculator. Aceasta are un design profesional, minimalist, iar cu toate acestea, această aplicație include o mulțime de funcții, precum filtre eficiente și alte instrumente prin care putem edita pozele în cele mai bune moduri.
Cu ajutorul acestui program de modificat poze, putem partaja și exporta imaginile, atât în telefon cât și în alte aplicații foarte ușor. Cu Afterlight putem edita poze foarte ușor, de la schimbare culori, adăugarea textului peste imagini, până la adăugat efecte și aplicat filtre.
★ Aproximativ 60 000 de descărcări și 3,8 stele în Google Play.
8. Adobe Photoshop Express Editor
Adobe Photoshop Express Editor este un program de editat poze folosit atât pe desktop, cât și pe mobil, și deține o varietate de funcții și unelte pentru un edit profesional al pozelor.
Adobe Photoshop Express deține funcții prin care vei putea să elimini efectul de ochi roșii, să redimensionezi imaginile, să faci corecții de culoare, să adaugi watermark, precum și multe altele. Acesta funcționează direct din browser sau din aplicația mobilă.
Prin intermediul acestei aplicații de editat poze, editarea fotografiilor se face rapid datorită interfaței prietenoasă și ușor de utilizat. Totuși, pentru o utilizare avansată, această aplicație va necesita un plan plătit, care se va achita lunar.
★ Aproximativ 2 milioane de descărcări și 4,4 stele în Google Play.
9. VSCO
VSCO este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate aplicații gratuite de editare foto de foarte mulți ani. Aplicația VSCO îți permite să editezi rapid poze, să utilizezi numeroasele filtre pentru a crește calitatea imaginilor sau pur și simplu să te folosești de uneltele de bază: decupat, redimensionat, corectat anumite zone.
Interfața VSCO este prietenoasă și ușor de folosit. Cele două zone ale aplicației, în care probabil îți vei petrece cea mai mare parte dn timp sunt zonele de presetări (o zonă cu filtre interesante) și zona de ajustări (de la nuanța pielii la efecte de estompare).
Această aplicație de editat poze oferă, de asemenea mai multe unelte, printre care regăsim și funcționalități de suprapunere a textului, de înclinare și redimensionare a pozelor, și multe altele.
★ Aproximativ 1,5 milioane de descărcări și 3,5 stele în Google Play.
10. Photo Editor by BeFunky
BeFunky Photo Editor cuprinde instrumente profesionale de editare a fotografiilor, un creator de colaje uimitor, precum și o mulțime de fonturi, rame foto frumoase și multe altele. Mai mult, această aplicație de editat poze îți va permite să distribui direct poza editată pe BeFunky/Facebook/Instagram/Twitter/Flickr/Tumblr.
Aplicația funcționează excelent, este extrem de ușor de folosit și este o variantă foarte bună pentru editatul pozelor.
★ Aproximativ 220 000 de descărcări și 4,5 stele în Google Play.