Pe data de 2 iunie la Concursul județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) „Sf. Andrei” Gura Humorului, au participat zeci de elevi dornici să se exprime într-o manieră artistică.

Despre eveniment

Aceasta a fost a VI-a ediție a proiectului educativ județean ce dorește cultivarea exprimării artistice a elevilor, ce au trebuit să vorbească despre cele mai frumoase gânduri despre copilărie. 57 de elevi cu deficiență mintală și/sau autism de la CSEI „Sf. Andrei” și elevi cu adaptare curriculară de la Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 2 „Petru Comărnescu”, Școala Gimnazială Nr. 3 „Teodor Balan” și Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului s-au întrecut, „așa cum se pricep ei mai bine, folosind penelul sau cuvântul, în a zugrăvi copilăria”.

Desfășurare concursului a avut loc la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei”, unde a fost prezentată și expoziția „Lumea mea-Lumea copilăriei” cu lucrările elevilor din școală, „vernisaj care a umplut de lumină și bucurie sala în care s-a desfășurat concursul, sub atenta privire a juriului”, după spusele prof. Istrate Isabella, unul dintre coordonatorii proiectului, conform monitorulsv.ro.

Premierea participanților

Participanții au fost răsplătiți pentru efortul depus cu distincții și a aplauze zgomotoase. Pentru participarea indirectă, la cele patru secțiuni ale concursului: desen/pictură, colaj, machete și creații literare s-au înscris lucrări din 27 de județe și municipiul București.

Echipa ce a garantat succesul proiectului a fost: colectivul de la CSEI „Sf. Andrei”, elevii participanți, dar și  partenerii de la Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 2 „Petru Comărnescu”, Școala Gimnazială Nr. 3 „Teodor Balan”, Colegiul „Alexandru cel Bun” și Centrul Servicii Multifuncționale Pentru Copilul Aflat în Dificultate Gura Humorului. Proiectul este coordonat de inspector pentru învățământ special prof. Manolache Ciprian Ionuț, prof. Sabin Rybanna Elena și prof. Istrate Isabella Maria, director prof. Călinescu Petru Marian și director adjunct prof. Strugariu Cezar.

Distribuie:

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.