Următorul inspector școlar general pentru București urmează să fie Vlad Drînceanu, profesor de matematică și consilier local PSD, la Sectorul 4, conform surselor Edupedu.ro. El va fi înlocuitorul Mihaelei Ștefan, inspectoare generală membră PNL, ce a demisionat vineri pe baza unor motive ,,personale, de sănătate”. Drînceanu a fost, timp de un an, asociat într-o firmă de pompe funebre, conform datelor de la Registrul Comerțului.

Începerea mandatului

Mandatul o să își înceapă mandatul luni 13 iunie, conform Edupedu. Vlad Drînceanu, 46 de ani, este consilier în funcție la Consiliul Local al Primăriei Sectorului 4 din București, din partea PSD, conform site-ului instituției. Înainte de a primi postul de consilier local, a fost consilier al primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, conform declarațiilor sale de avere.

Drînceanu a fost câștigătorul concursului de director pentru Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din 2016, în urma contestațiilor, însă nu a primit funcția în urmă ce procedura după care s-a rezolvat contestația a fost atacată, iar instanța a decis că au fost încălcate metodologia și regulamentele în vigoare. Drînceanu a mai fost și inspector școlar de matematică în ISMB. În 2019 Drînceanu a primit postul de director al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” în perioada 2019-2020, de unde în anul 2020 a demisionat.

Veniturile lui Vlad Drînceanu

Drînceanu este actualul director al școlii private „Smart Kids”, de unde primește cele mai mari venituri trecute în declarația sa de avere.

Conform declarației sale de avere pentru anul în curs, el deține două autoturisme, un Volvo din 2012 și un BMW din 2018. Profesorul a mai declarat ceasuri și bijuterii în valoare de 8.000 de euro din perioada ultimilor 20 ani – 1998-2018. În anul 2021, la începutul mandatului de consilier local, Drînceanu nu avea autoturismul BMW declarat și nici bijuteriile care apar în documentul din acest an. Mai trebuie specificat că tot în declarația pe 2020 apare și un teren intravilan în Corbeanca, județul Ifov, de 2.000 de metri pătrați, cumpărat în anul 2021, tern deținut în cotă parte de 1/2 cu o altă persoană.

Deține un apartament de 113 metri pătrați în București, Sectorul 1, cumpărat în 2006.

Pe 12 mai 2021 Drînceanu a vândut o mașină cu prețul de 25.700 de euro, specifică documentul.

Veniturile salariale obținute în anul 2021 de către profesorul Drînceanu au fost de la 6 instituții. Valoarea totală depășește 106.000 lei, adică o medie de peste 8.800 de lei pe lună.

Share.

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.