Constantin Toma, Primarul Buzăului, a transmis un mesaj controversat elevilor: „Dacă nu veți citi, veți fi niște ratați, niște mici animăluțe!”
Mesaj controversat
Primarul Buzăului, a transmis un mesaj destul de controversat elevilor. Acesta încearcă să-i convingă pe micuți să citească și i-a avertizat că riscă să ajungă niște „ratați”, niște „mici animăluțe”, care nu vor face față competiției.
Constantin Toma a participat la evenimentul “Buzăul citește”. Prin prisma evenimentului, autoritățile locale își doresc să promoveze cititul în rândul tinerilor. De asemenea, conducerea încearcă prin mai multe acțiuni culturale, precum și prin acordarea de cărți noi elevilor buzoieni, să îi facă pe micuți să îndrăgească cititul, dar și să înțeleagă rolul dezvoltării.
În debutul evenimentului, primarul Constantin Toma le-a prezentat elevilor din Sala Maximilian importanța lecturii. Edilul le-a dat exemplu propria sa experiență, din clasele primare.
„Dacă nu veți citi și, mai ales să înțelegeți ceea ce citiți, veți fi niște ratați”
„Dacă nu veți citi și, mai ales să înțelegeți ceea ce citiți, veți fi niște ratați. Nu este deloc de râs. Veți rămâne niște mici animăluțe, care nu veți conta în competiția asta imensă între oameni, între țări, între firme”, le-a spus primarul.
Pare că nimeni nu s-a supărat, iar elevii prezenți au luat-o mai mult ca pe o glumă, cu toate că primarul a riscat puțin atunci când a transmis acest mesaj elevilor. Putea ieși un întreg scandal, iar imaginea edilului ar fi putut fi pătată foarte tare. Dar, se pare că totul a fost ca o lecție pentru cei mici.
Evenimentul a fost prezentat de actrița Monica Davidescu. Mai apoi, copiii au fost invitațu la o lecție de citit interactivă. Aceștia au învățat să reinterpreteze poveștile, iar mai apoi, au fost invitați să urce pe scenă și să citească alături de Monica Davidescu.
NE GĂSEȘTI ȘI PE GOOGLE NEWS