În Ploiești, peste 10.000 de elevi și studenți trebuie să stea lună de lună la cozi imense pentru a-și putea procura abonamentele de transport în Ploiești.

Așadar, observatorulph.ro, a demarat o campanie, iar Robert Vîscan de la PSD a solicitat, în Consiliul Local, modificarea hotărârii privind acordarea facilităților pentru elevi astfel încât aceștia să nu mai stea la cozi lunar. La rândul său, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a promis că va exista o reglementare în acest sens.

S-au luat decizii

Bogdan Toader, deputat PSD este primul care a luat atitudine. Acesta a anunțat public la prima ședință a Consiliului Local Ploiești, că, social-democrații vor solicita modificarea hotărârii Consiliului Local din 2015 prin care era stabilită procedura de ridicare a abonamentelor TCE.

De asemenea, viner dimineața, în timpul ședinței de Consiliu, Robert Vîscan, modificarea hotărârii de Consiliu Local Ploiești.

„Am văzut și în media că există o problemă pentru acordarea abonamentelor către elevi. Mă referă că aceștia trebuie să meargă lunar să-și reînnoiască aceste abonamente”, a spus Robert Vîscan.

Hotărârea va fi modificată

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a promis ca va modifica această hotărâre. Acesta a mai spus faptul că finanțările vin din mai multe părți, de la Ministeru Educației șu buget local.

„La ceea ce înseamnă partea de elevi, sigur vom modifica. După cum bine știți, finanțările sau sursele sunt diferite: unele sunt de la Ministerul Educației și celelalte sunt date, prin votul dumneavoastră, și finanțate din bugetul local și acelea sunt anuale. Vom modifica și lucrul ăsta, vă promit că în cel mai scurt timp ca să nu mai apară această problemă”, a explicat acesta.

Elevii din Ploiești au obținut de curând rezultate extraordinare cu care întreg orașul se mândrește. Aceștia au câștigat Premiul Special la olimpiada de robotică din Houston, America.

Competiția a fost organizată în perioada 20-24 aprilie 2022 și au fost prezente peste 160 de țări, printre care și  echipa de robotică a Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploiesti.

CITEȘTE ÎNTREG ARITCOLUL AICI – Elevii Colegiului I.L Caragiale Ploieşti au câștigat Premiul Special la olimpiada de robotică din Houston

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.