“Artă și cultură” în curtea unei școli din Constanța! Elevii se pare că au intrat în atmosfera de vacanță, nu au mai stat pe gânduri și au dat drumul la manele. Se pare că este vorba despre Liceul Carol.

În clipul de la finalul articolului se observă o curte plină de elevi care au transformat școala într-un “club de manele.”

“Club de manele” în curtea unei școli din Constanța

Mai mulți elevi cântă manele și se distrează pe ritmurile balcanice. Doamna Dana, așa cum îi spune elevii, femeia care se ocupă de paza licelului a fost îndemnată să danseze pe ritmuri de manele de către elevi.

Mese întinse și baloane, mai ceva ca la o nuntă în cort

Cu mese întinse, mâncare și muzică la maxim, elevii s-au simțit foarte bine și au uitat de ce se află la școală. Dacă tot au intrat în vacanță probabil că au fost de acord să o facă lată..și..cum altfel decât dansând din buric pe ritmuri de manele. Bineînțeles că fluieratul și chiuiturile nu au lipsit și au încins și mai tare atmosfera de “cultură” din curtea școlii.

Inițial, se credea că este vorba despre școala din Murfaltar, dar, directoarea a declarat pentru Replica de Constanța că nu este vorba despre unitatea de învățământ pe care o conduce. Se pare că la Liceul Carol s-a petrecut totul.

Potrivit informaţiilor noastre, ar fi avut loc un târg intre clase.

Din fericire, Constanța are și elevi cu care să se mândrească. Școala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța a încheiat parteneriat cu școli din Franța și Turcia. Este vorba despre un proiect mic, dar important cu beneficiari multipli în cadrul programului Erasmus+ “We are healthy – choose what we eat, choose how we act!”

Principalul obiectiv al proiectului este dezvoltarea unei vieți sănătoase, precum și importanța sportului în viața elevilor care ajută la dezvoltarea armonioasă.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.