Actrița de la Hollywood și trimisul special al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Angelina Jolie, a vizitat copiii de la o instituție medicală și de la un internat din Lviv, Ucraina.
Angelina Jolie, vizită în Ucraina
Jolie a vizitat o instituție medicală, unde s-a întâlnit cu copiii care au suferit în urma războiului pe care Rusia îl numește o “operțiune specială”.
Ea a declarat că a fost foarte emoționată de poveștile lor. Una dintre fete a reușit chiar să îi povestească lui Jolie despre visul ei în privat.
Angelina a vizitat, de asemenea, un internat, unde a discutat și a făcut fotografii cu elevii. Ea a promis că va veni din nou.
Angelina Jolie a mulțumit tutoror pentru implicare
De asemenea, și-a făcut timp să vorbească cu voluntarii care oferă asistență medicală și psihologică în Gara principală din Lviv și le-a mulțumit pentru munca lor.
Ea a vorbit cu persoanele care au reușit să părăsească zonele de ostilități active și a ascultat poveștile persoanelor evacuate care au spus că Rusia a pierdut totul din cauza “actelor teroriste”.
Șefa departamentului de comunicare globală al UNHCR, Joung-ah Ghedini-Williams, a declarat sâmbătă pentru CNN că “Angelina Jolie călătorește în regiune personal, iar UNHCR nu are nicio implicare în această vizită”.
Jolie a reprezentat UNHCR în calitate de ambasador al bunăvoinței în perioada 2001-2012. Ea și-a asumat un rol extins ca trimis special la ONU în aprilie 2012.
Angelina Jolie a vizitat centrul orașului Lviv, unde s-a întâlnit cu mai mulți copii și cu părinții lor. Ea a făcut fotografii cu copiii, iar un videoclip o arată, de asemenea, jucându-se cu un copil. Micuțul, cocoțat pe umerii tatălui său, a tachinat-o pe Angelina cu un baton de ciocolată, în timp ce amândoi râdeau în hohote. Ea a vizitat copii răniți evacuați din regiunea Donețk și orfani.