Vești bune pentru profesorii și angajații din învățământ! Aceștia vor primi bani în plus de la stat.

Mai clar, este vorba despre acele vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, pentru anul 2022. Ordinul a fost deja semnat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Voucherele se emit doar pe suport electronic și valorează 1.450 de lei. Nu pot fi vândute, iar ele pot fi folosite doar cu actul de identitate.

Se dau bani de la stat pentru angajații din învățământ

Reamintim faptul că voucherele de vacanță au fost tăiate de către fostul Guvern în anul 2021. Proiectul de OUG prin care se revenea la această „regulă” a fost adoptat, iar anul acesta profesorii și angajații din sistemul educațional vor primi ajutor pentru vacanțe.

Aceste vouchere de vacanță vor fi acordate angajaților din învățământul de stat, din Ministerul Educației și din alte instituții publice aflate în subordinea acestuia.

Voucherul de vacanță este valabil un an de la data alimentării suportului electronic. Sumele sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.

Care sunt condițiile

Conform documentului, pentru persoanele care au muncit pentru mai mulți angajatori vor primi aceste vouchere de vacanță doar de la un singur angajator. Mai clar, vor primi cei 1.450 de lei doar unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază.

Angajații care au fost transferați sau detașați vor primi voucherele de vacanță doar dacă dovedesc că nu le-au primit deja de la angajatorul de unde au fost detașați sau transferați.

Câți angajatori are sistemul de învățământ din România

Persoanele care nu vor să primească vouchere de vacanță trebuie să depună o solicitare scrisă acolo unde este angajat, în termen de 30 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în luna septembrie 2021, erau 1.233.386 de persoane angajate în instituțiile publice din România. În cadrul Ministerului Educației erau 273.076 de angajați în perioada menționată anterior, scrie EduPedu.ro.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.