O ordonanță de urgență a fost pregătită pentru a legaliza predarea online în universități, cu începerea din toamnă, urmează să fie adoptată săptămâna viitoare, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ce a cauzat problema?

Ministrul Cîmpeanu a anunțat, la începutul lunii martie, universitățile că trebuie să ia peste noapte măsuri pentru a intra în legalitate, în contextul în care, odată cu încetarea stării de urgență cauzate de pandemie, dispărea cadrul ce permitea predarea online în învățământul superior și cu care instituțiile de profil se obișnuiseră din 2020. Situația a produs complicații pentru numeroase universități.

În prezent ministrul spune că va fi oferit cadrul legal, dar “se va merge pe încredere” în privința respectării lui: ARACIS va elabora standardele necesare, dar “universitățle trebuie doar să cunoască” aceste standarde și “să-și asume că le respectă”. Aracis “nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil. Respectarea acestor noi standarde care includ partea de online se va verifica peste 1 an, peste 2 sau peste 5 ani, când va veni rândul universității la evaluarea normală. (…) Aș vrea să renunțăm la acea idee că o autoritate, oricare ar fi ea, din România, poate verifica absolut tot. Însă investim încredere (…)”, a declarat ministrul.

Declarația lui Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu a făcut următoarele declarații la un eveniment BRIO de lansare a unui raport privind literația digitală în România:

“Domnul rector Istudor (Nicolae, Academia de Studii Academice – n.red.) a amintit și ordonanța de urgență prin care este permis ca universitățile să organizeze activități în sistem online, într-o măsură care va fi stabilită de ARACIS, în funcție de domeniu. Pentru că, știm foarte bine, digitalizarea poate fi în momentul de față utilizată diferit în funcție de domeniu: socio-umane într-un fel, medicină în alt fel, inginerie în alt fel. Această ordonanță de urgență a luat toarte avizele, e la Ministerul Justiției, ședința de guvern  (de miercuri, 25 mai – n.red.) începe în 40 de minute. Nu va putea să fie astăzi, domnule rector,, drag prieten, dar va fi săptămâna viitoare, miercuri.

Și de miercurea viitoare o să curgă cele 60 de zile pe care ARACIS le va avea la dispoziție pentru a elabora aceste standarde, pe care universitățile trebuie doar să le cunoască, să-și asume că le respectă. Și nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil. Respectarea acestor noi standarde care includ partea de online se va verifica peste 1 an, peste 2 sau peste 5 ani, când va veni rândul universității la evaluarea normală. Am profitat de acest exemplu pentru a sublinia încă un lucru: pentru că trebuie să consolidăm încrederea în școală, în universități și în profesori. Partea de verificare și control este importantă. Dar aș vrea să renunțăm la acea idee că o autoritate, oricare ar fi ea, din România, poate verifica absolut tot. Însă investim încredere, societatea poate fi construită pe încredere, în paralel cu digitalul.”

Distribuie:

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.