Un profesor își jignește elevii și a fost dat în judecată pentru purtare abuzivă! În mediul online a circulat o înregistrate în care se poate aude cum un elev este lovit și jingnit.
“Dobitoc și împuțit”
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi l-au trimis în judecată pe profesorul de geografie pentru purtare abuzivă. Un judecător de cameră preliminară va stabili legalitatea rechizitoriului şi a administrării probelor în acest caz. Acum 3 luni, profesorul a fost înregistrat chiar în timp ce lovea și jignea un elev, folosind termeni precum: ”dobitocule” sau ”împuţitule”.
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la situaţia prezentată, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, precizau la momentul respectiv reprezentanţii IPJ Vaslui.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a luat măsuri
De asemenea, măsuri a luat și Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui care a realizat mai multe verificări.
„Am dispus întrunirea comisiei de disciplină care va analiza cazul profesorului şi va dispune măsurile legale, numai că situaţia este mai delicată, deoarece directorul liceului este în izolare, iar directorul adjunct are, de asemenea, o problemă medicală. Am ascultat şi eu înregistrarea şi pot spune că nu sunt de acord cu un astfel de comportament din partea unui cadru didactic. Este un profesor care nu a creat până acum probleme”, spunea la acel moment inspectorul general şcolar Elena Mustaţă.
De altfel, conducerea ISJ Vaslui a transmis că profesorul nu a mai avut astfel de probleme și nu a mai fost implicat în probleme asemănătoare.
Polițiștii au identificat doi elevi care se presupune ar fi victimele abuzului purtării abuzive ale cadrului didactic, potrivit anchetei. Mai mult, profesorul susține că este nevinovat și mai spune că acuzațiile aduse îi pot afecta cariera profesională foarte mult. Dacă va fi găsit vinovat, acesta va fi exclus din învăţământ.
NE GĂSEȘTI ȘI PE GOOGLE NEWS