În ziua de azi, proaspeții absolvenți de studii superioare caută locuri de muncă în care să aibă direct funcții de conducere. Realitatea este, însă, că cei mai câștigați sunt elevii care se specializează încă din liceu.
Pe piața muncii din România este nevoie uriașă de personal calificat. Elevii școlilor profesionale sau din liceele vocaționale sunt urmăriți încă de când se află în școală. Din nefericire, numărul acestora scade de la an la an.
Care sunt locurile de muncă unde nu ești obligat să ai diplomă de Bacalaureat
Robert Vișeanu, elev la Colegiul Economic din Craiova, studiază Turismul. El are 17 ani și a obținut locul I și punctaj maxim la olimpiada de Turism și alimentație din 2022, conform Observatornews.ro. El primește deja oferte de angajare din toată țara, deși locul pe care l-a luat la olimpiadă îi asigură și un loc într-o facultate de profil. Cu toate acestea, tânărul vrea să muncească pentru a căpăta experiență.
„Dacă te duci la un liceu teoretic, cu diploma de Bac nu reuşeşti să te angajezi oriunde. Nu ai o meserie şi dacă nu urmezi o facultate eşti un pic pierdut. În schimb aici eu termin liceul, primesc o diplomă de calificare şi foarte multe uşi deschise să mă angajez dacă nu doresc să urmez o facultate”, a declarat elevul, pentru sursa citată mai sus.
În ultimul timp, tinerii din România care termină facultățile cer din prima posturi de conducere sau salarii prea mari. Dumitru Iftimov, director la un colegiu cu profil economic, explică faptul că în spatele acestor tineri nu există suficientă experiență, practică, pentru a dovedi că cerințele pe care le au sunt justificate.
Tinerii absolvenți au pretenții prea mari, susțin antreprenorii
Antreprenorul Mihai Zânt spune că orice tânăr care cere un salariu mai mare, are alte opțiuni. Acesta poate fi susținut de părinți, iar atunci el își permite să ceară mai mulți bani.
„În societate trebuie să existe oameni pregătiţi pentru toate domeniile. Din toate timpurile au existat oameni care au dat cu sapa, oameni care s-au perfecţionat în anumite domenii”, a explicat acesta.
Este important de știut că există domenii în care nu este nevoie de o diplomă de studii superioare pentru a ocupa un loc de muncă. HoReCa de exemplu este unul dintre ele. Aici, angajații cu experiență vor putea avansa în carieră întotdeauna și vor avea și alte beneficii.
Locurile de muncă unde nu ai nevoie de studii superioare
Cele mai multe locuri de muncă unde nu ai nevoie de studii superioare sunt în segmentul operațional, adică bucătari, ospătari, ajutor de ospătari și de bucătari. Acolo este cea mai mare cerere și se vor găsi cele mai multe oportunități.
În schimb, potrivit unui raport al comisiei europene, 20% din absolvenţii facultăţilor de la noi nu reuşesc să se angajeze imediat.