Incidentul înfiorător petrecut ieri într-un liceu din Botoșani a șocat toată România. Un băiat cu cerințe speciale a fost găsit ars, în clasă. Inițial s-a crezut că băiatul și-ar fi dat foc singur, dar apoi au ieșit detalii șocante la iveală.
Un băiat de clasa a noua de la un liceu din Botoșani a luat foc în clasă. El a fost transportat de urgență la spital, cu arsuri pe 20% din corp. Copilul le-a spus medicilor că i-au dat foc colegii.
Director: El atât a strigat: Mi-a dat foc!
Directoarea unității de învățământ, care avea ore cu ei în acel moment, a ieșit din clasă și i-a lăsat nesupravegheați. Ea susține că băiatul s-ar fi autoincendiat. Polițiștii investighează cazul pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat. Când s-a reîntors în clasă, directoarea l-a găsit pe copil cu fața, toracele și mâinile pârlite de foc.
<<El atâta a strigat: „Mi-a dat foc!”>>, a declarat aceasta.
O ambulanță a fost chemată la fața locului iar elevul a fost transportat la spitalul din Botoșani. Fiindcă medicii au considerat că starea lui este gravă, aceștia l-au trimis la terapie intensivă în Iași, cu arsuri de gradele 2 și 3, pe 20 la sută din suprafața corpului.
În timp ce o parte din colegii elevului au fugit din clasă după incident, alții i-ar fi explicat directoarei că adolescentul s-a autoincendiat.
Elevii susțin că băiatul s-a autoincendiat
O parte dintre colegii băiatului au fugit din clasă după incident. Alții, precizează directoarea liceului, i-ar fi explicat că adolescentul s-a autoincendiat.
„Ei au spus: <<Doamna, noi am vrut să îi luam bricheta din mână și când ne-am chinuit să îi luăm bricheta, nu știm, a făcut o scânteie și s-a aprins și el s-a parfumat cu spray>>”, explică directoarea.
Sprayul respectiv este unul folosit pentru curățarea tablei magnetice. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De asemenea, Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani va face și el o anchetă. Se verifică dacă atomizorul trebuia să fie la îndemâna elevilor, mai ales că în clasă erau trei cu nevoi speciale.
Elevul de 17 ani este încadrat și el în grupa celor cu nevoi educaționale speciale. Din acest motiv, spune tatăl lui, colegii nu îl acceptau, iar directoarea școIii l-ar fi considerat o povară.
Ce spune tatăl băiatului
„M-a sunat copilul azi. A zis că: ”Tată mi-a dat ăla de la Câmpeni foc. Unul de la Câmpeni”, a spus tatăl elevului.
Directorul adjunct, Marinela Guraliuc, a explicat că își aduce aminte de copilul cu nevoi speciale, atunci când a intrat pe poarta liceului cu mama sa. Directoarea ar fi spus:
„Vai de mine, acest elev, vai, acest elev! Cu siguranță acest elev ne va crea probleme”, a declarat directoarea.
Până să înceapă ancheta administrativă, directoarea liceului din Flămânzi și-a dat demisia.