Sunt probleme mari în sistemul de învățământ, iar acestea conduc la situații neplăcute în societate. De exemplu, tinerii care urmează cursurile unei facultăți, se trezesc la finalul studiilor că nu își găsesc locuri de muncă. În tot acest timp, companiile luptă să atragă angajați.

La Alba Iulia s-a organizat un târg de locuri de muncă, dedicat studenților și absolvenților. Companiile acceptă acum și oameni fără experiență, dar care sunt dispuși să învețe pe parcurs. Anamaria, o tânără în vârstă de 22 de ani, a absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Marketing. Ea își caută un job în acest domeniu, dar ar accepta și altceva, cu anumite condiții.

 „Important să fie ceva interesant și creativ, și salariul, desigur, este foarte important, să fie motivant”, a declarat absolventa, conform Știrilorprotv.ro.

Companiile acceptă și tineri fără experiență

Alin Popa, un administrator de firmă, spune că în cadrul companiei sunt disponibile posturi de grafic designer, content writter și programe de internship. Prin acestea firma încearcă să descopere oameni, studenți tineri, dornici de a evolua și de a se implica în domeniul online.

Un alt student, în anul III la administrarea afacerilor, caută un loc de muncă în domeniul vânzărilor. El se bazează pe comision pentru a ajunge să câștige banii pe care îi dorește. Acesta a declarat că este de părere că munca pe care o desfășoară trebuie să fie remunerată în funcție de implicarea fiecăruia. Acesta spune că pentru el un salariu de 4.000-5.000 de lei este OK.

Târg de joburi la Alba Iulia. Companiile au anunțat că acceptă și oameni fără experiență

Așteptări mult prea mari din partea tinerilor

Mulți recrutori au oferit stagii de internship plătit, cu gândul că, la sfârșitul perioadei de învățare, tinerii vor rămâne în companie. Mai mult, aceștia primesc și tichete de masă și posibilitatea de a-și prelungi contractul.

Unii tineri însă, au așteptări mult prea mari pentru ce se oferă, în prezent, în România. Un alt student susține că pentru început, pentru anul I, ar fi de ajuns 3.000 de dolari. Pe lângă salariul mare, el își dorește și program flexibil.

Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani este de 22,7% conform Institutului Național de Statistică.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.