Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este îngrijorat de faptul că actualele cadrele didactice îmbătrânesc, iar mulți tineri nu vor să urmeze o carieră la catedră, iar acest lucru se poate observa și din statisticile oficiale.

Sorin Cîmpeanu a prezentat câteva cifre îngrijorătoare cu privire la situația sistemului educațional din România. Conform acestuia, 69% dintre cadrele didactice au între 41 și 61 de ani, și doar 5% au vârsta sub 25 de ani.

În opinia lui Cîmpeanu, dacă instituția pe care o conduce va reuși să ofere salarii mai atractive acestora, tinerii se vor orienta spre o carieră la catedră. Oficialul este de părere că este nevoie de o schimbare radicală de abordare a carierei didactice.

Salarii atractive în sistemul de învățământ

„Dacă vom reuşi să avem salarii atractive, cum am propus deja, salariul mediu pe economie pemntru profesorul debutant, ne vom putea adresa şi vom avea în rândul profesorilor cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor româneşti, care să intre într-un an de stagiatură, să beneficieze de un mentor, care la rândul lui să aibă norma redusă pentru a se putea dedica pregătirii colegilor mai tineri. La finalul acestui an de stagiatură, potrivit concluziilor România Educată, urmează să se susţină un examen de licenţiere în cariera didactică”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educației a dat câteva cifre șocante. Din cele 195.000 de cadre didactice, sub 25 de ani sunt doar 5%, între 25 și 40 de ani doar 26%, iar între 41 și 61 de ani sunt cele mai multe cadre didactice și anume 60% și 9% cadre didactice peste 60 de ani. De aceea este nevoie de o schimbare pentru a avea profesori buni în România. Elevilor trebuie să li se acorde o atenție specială, și celor mai buni și celor mai slabi. Abandonul școlar trebuie redus, iar nivelul mediu de pregătire trebuie ridicat.

Sorin Cîmpeanu este îngrijorat de îmbătrânirea corpului profesoral din România. Ce măsuri pregătește ministerul

Ce riscă profesorii care au generat diferențe mari în corectarea lucrărilor la BAC

Întrebat ce riscă profesorii care au generat diferențe mari în corectarea lucrărilor la Bacalaureat, Sorin Cîmpeanu a răspuns că aceștia trebuie să înțeleagă că au greșit și că trebuie să fie mult mai dedicați activităților elevilor.

„Dincolo de faptul că avem un cadru legal care este foarte limitat, mizez foarte mult pe formarea acestor profesori. Avem nevoie să înţeleagă că au greşit şi că trebuie să fie mult mai dedicaţi activităţilor elevilor, inclusiv în procesul de evaluare a lucrărilor”, a încheiat Cîmpeanu.

El a spus că cei care au generat diferenţe mari la contestaţii, anul trecut, nu au mai fost incluşi în rândul evaluatorilor, anul acesta.

Distribuie:

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.