Recent, profesorii din mai multe orașe din România au protestat în Piața Victoriei. Motivul principal al manifestației a fost legat de salariile acestora, pe care politicienii uită să le majoreze, deși este în vigoare o lege care spune clar că dascălii trebuie să ia mai mulți bani.
Cadrele didactice au scris pe asfalt, în fața Guvernului, „Respect, nu umilință”. Sindicatele spun că este nevoie neapărat de o majorare a salariilor în sistemul de învățământ preuniversitar. De asemenea, aceștia atrag atenția și că salariile personalului nedidactic sunt extrem de mici. Să nu mai spunem și despre salariile profesorilor debutanți, care sunt foarte, foarte mici.
Ce salariu are un personalul nedidactic
Și profesorii din Dolj au fost prezenți la acest protest și au atras atenția că salariații din învățământ au ajuns la limita de subrezistență și că trăiesc din împrumuturi.
„Personalul nedidactic are un salariu de cca 1.500 de lei net, personal ce nu a mai beneficiat de vreo intervenție din 1 ianuarie 2020, iar un profesor debutant 2.300 lei bani mai mult decât insuficienți pentru a se întreține, a-și achiziționa material didactic și a-și plăti cursurile de perfecționare”, a precizat Nicuşor Cotescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.
Se pare că din cauza salariilor mici, tinerii nu mai sunt atrași să intre în sistemul de învățământ. De asemenea, spune președintele sindicatului, aceștia sunt descurajați și de atitudinea Guvernului față de sistemul de educație din România. În viitorul apropiat s-ar putea ajunge în situația în care să nu mai aibă cine să predea în școlile de la noi din țară.
Ce solicită sindicaliștii
Prin urmare, sindicaliştii cer aplicarea integrală a Legii 153/2017, creșterea salarială a personalului nedidactic, punerea în aplicare a H 34/2018 și 569/2017 privind condițiile de muncă, plata orelor suplimentare pentru personalul auxiliar și nedidactic, deblocarea posturilor pe cele două categorii.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit zilele trecute despre salariile unui profesor debutant. El a recunoscut că acestea sunt foarte mici. Oficialul a declarat recent că salariile profesorilor debutanți ar trebui să crească la nivelul salariului mediu pe economie. În caz contrar, sistemul de învățământ se va confrunta cu o criză a cadrelor didactice.
„Propunerea mea este să avem un debut de salariu mediu pe economie pentru toți profesorii la început de carieră. Să înceapă cu salariul mediu pe economie, pentru că altfel școala fără profesori nu se poate, iar absolvenții cei mai buni ai universităților nu vor fi atrași spre cariera didactică, dacă vor avea oferte cu salarii duble sau triple”, a spus Sorin Cîmpeanu.