Într-o postare pe Facebook, mai multe sindicate din învățământ critică dur membrii Executivului și susțin că aceștia au refuzat „o cale de dialog social” după protestul care a avut loc pe 25 mai în fața sediului Guvernului României.

Deși a trecut mai bine de o săptămână de la manifestația care a avut loc în Piața Victoriei, la care au participat peste 1.200 de salariați din aproape toate județele țării, niciun oficial cu putere de decizie nu ar fi răspuns solicitărilor acestora.

Sindicatele din învățământ, supărate pe coaliția de guvernare

Astfel, această întâmplare, susțin sindicaliștii, este un semnal pentru întreg personalul din educație, care „traduce lipsa implicării guvernamentale în indiferență, batjocură sau rea-credință”. De asemenea, prin faptul că politicienii nu au răspuns solicitărilor sindicatelor și-au manifestat disprețul față de toți salariații din sistemul de învățământ și față de sistemul educațional, în general.

Sindicatele spun că sunt conștiente că ne aflăm într-o situație economică dificilă a țării, însă acest lucru nu scuză faptul că guvernanții refuză dialogul.

Majorarea salariilor, principalul motiv de supărare

Ceea ce îi supără pe aceștia sunt salariile, despre care toată lumea spune că sunt mici. Conform sindicatelor, salariile din învățământ sunt printre cele mai mici din întreg sectorul bugetar. Aceștia au sperat că guvernanții vor face un efort pentru a aplica integral Legea salarizării, așa cum au promis în urma unor proteste care au avut loc în luna ianuarie 2022.

Sindicatele din învățământ anunță proteste masive începând cu noul an școlar: Guvernul sacrifică educația fiecărui copil
Sursa: EduPedu

În ciuda trâmbițatelor majorări salariale anunțate de coaliția de guvernare, angajații din educație vor primi, începând cu data de 1 iulie 2022, doar o pătrime din diferența rămasă de acordat, ceea ce înseamnă în medie 65 de lei net pentru fiecare salariat.

„Această sumă reprezintă o altă formă de umilire a personalului din educație! (…) Având în vedere actualul nivel al veniturilor și majorarea substanțială a prețurilor la toate produsele de consum, la care se adaugă și scumpirea utilităților, se constată o prăbușire a puterii de cumpărare, iar majoritatea salariaților întâmpină reale dificultăți în a-și asigura un trai decent”, se arată în comunicat.

Sindicatele din educație anunță proteste masive în septembrie

Sindicaliștii îi transmis premierului Nicolae Ciucă și partidelor aflate la guvernare că prin aceste decizii amanetează soarta sistemului de învățământ din România și sacrifică educație fiecărui copil.

„În condițiile în care, în perioada imediat următoare, reprezentanții Guvernului nu vor invita federațiile sindicale la masa negocierilor și nu vor găsi soluții la cerințele minimale prezentate, în luna septembrie vor fi declanșate ample acțiuni de protest!”, încheie sindicatele comunicatul.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.