Reprezentanța Comisiei Europene în România susține elevii ce dau examenele anul acesta, conform unui comunicat primit de Edupedu.ro. Comisia a pregătit o serie de opt videoclipuri denumită ,,Examen de nota 10”. Videoclipurile au ca scop prezentarea mai multor recomandări pentru probele scrise la Limba și literatura română și Matematică.

Tematica clipurilor

Clipuri axează de obicei pe teme precum „Atenție la neatenție”, „#evaluaredezece” sau „Tips&Tricks pentru cea mai bună lucrare la BAC”. Acestea o să fie postate pe rând în intervalul  2-14 iunie, pe rețelele sociale ale Reprezentanţei Comisiei Europene în România și ale Spaţiului Public European.

Videoclipurile conțin sfaturi din partea profesorilor și exemple concrete de rezolvare a celor mai dificile exerciții, plus detalii despre structura subiectelor și baremul de corectare. Cadrele didactice le-au conceput spre a fi cât mai clare, concise, atractive și să acopere cea mai mare parte a materiei din programa celor două examene, spune comunicatul.

„Clipurile reprezintă o modalitate în plus de consolidare și recapitulare a cunoștințelor. Am oferit și câteva sugestii prin care pot fi evitate cele mai frecvente greșeli în rezolvarea exercițiilor. Sperăm să le fim de ajutor elevilor și le dorim mult succes la examen”, spune inițiatoarea proiectului „Pauza de mate”, unul dintre cele mai urmărite canale Youtube dedicate pregătirii elevilor la matematică.

Programul perioadei de postare

O să fie postate în perioada 2-7 iunie pe rețelele sociale ale Spațiului Public European. materiale video dedicate absolvenților de gimnaziu care susțin Evaluarea Națională. Ascestea cuprind:

  • Recapitulare la algebră – cele mai importante noțiuni
  • Cele mai frecvente 18 greșeli de gramatică
  • Atenție la neatenție – capcanele problemelor de geometrie
  • Cum abordăm subiectele de redactare de la Limba și literatura română

Filmele pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de Bacalaureat pot fi urmărite în perioada 9-14 iunie:

  • Sfaturi și modele de rezolvare la proba de matematică (M1)
  • Tips&Tricks la Română și greșeli frecvente
  • Cum să nu pierzi puncta prețioase la geometrie (M2)
  • Eseu fără emoții la Limba Română

Primele două videoclipuri au fost deja publicate, conținând sfaturi pentru Evaluarea Națională 2022.

 

Distribuie:

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.