Au început înscrierile pentru “Școala de înot” care are loc în Bistrița. Până în data de 6 mai, elevii se pot înscrie. Concursul va debuta pe 16.05.2022.

Elevii claselor a IV-a care sunt înscriși în anul școlar 2021-2022 la una din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Bistriţa, vor putea până la data de 6.05.2022 să se înscrie în programul Școala de înot.

Programul ”Şcoala de înot”

Programul ”Şcoala de înot” a fost aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local Bistrița și este destinat elevilor din ciclul primar. Programul urmărește promovarea sportului pentru elevi și vine în completarea celor două programe deja existente în Bistrița care sunt adresate elevilor ce provin din familii defavorizate, cât și celor cu rezultate deosebite la învățătură, dar și premianților la olimpiade. Aceștia primesc abonamente la cluburile sportive, asociaţiile sau unităţile prestatoare de servicii sportive din municipiu, în vederea petrecerii cât mai agreabile şi utile a timpului liber.

4.000 de elevi beneficiază de cursuri de înot

Acest program este destinat elevilor claselor 0–IV care sunt înscriși în învăţământul preuniversitar de stat din Bistrița și vor beneficia un abonament de 10 ore gratuite la înot, valabil pe toată durata studiilor din ciclul primar.

Astfel, în jur de 4.000 de elevi care sunt înscriși vor beneficia de cursuri de înont până la finalizarea studiilor primare.

În cursul acestui an școlar, vor intra în program doar elevii claselor a IV-a de la școlile din municipiu. Cei mici pot opta pentru practicarea înotului, după selecție, la următorii presatori, numai dacă îndeplinesc condițiile din regulament:

  • SC Schreiner & Co SRL – str. Subcetate nr. 16A, tel. 0788.379.918
  • Club Sportiv „Casa Ema” – Parcul „Regele Mihai”, str. Parcului nr. 2 bis, tel. 0363.401.497

Documente necesare pentru înscriere

  • carnet de elev
  • adeverință medicală care să ateste capacitatea elevului de a practica înot
  • formular completat și semnat de părinți (formularul se găseşte la prestator şi se va completa la data înscrierii).

 

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.