Rectorul Universității din București, Marian Preda, critică în termeni foarte duri proiectele celor două Legi ale Educației, despre care spune că nu s-au făcut analize serioase. 

Interviul cu rectorul Marian Preda a fost luat de purtătorul de cuvânt al Universității din București și a fost publicat pe pagina instituției de învățământ. 

Rectorul Universității din București, atac dur la adresa Legii educației

„M-am abținut să fac comentarii publice pentru a încerca, cu cea mai bună credință, să evităm cel puțin prevederile catastrofale precum prelungirea activității până la 70 de ani la cerere sau sistemul inechitabil de finanțare, de reprezentare și de decizie, măsuri pe care am încercat să le îndreptăm prin propunerile din lista agreată de rectorii celor nouă universități din Consorțiu pe care le-am prezentat la consultarea de la Guvern și le-am negociat la Minister”, a precizat Marian Preda. 

Rectorul a mai precizat faptul că Ministerul Educației ignoră punctele de vedere ale rectorilor și merge mai departe cu prevederi ale acestor proiecte de legi care sunt de „neacceptat”. Universitatea din București nu poate susține niciun proiect de lege care nu „are o viziune privind promovarea învățământului de calitate” spune rectorul. 

Marian Preda: Ministerul Educației nu ne-a consultat

Pentru a rezolva o problemă, trebuie să alegi cei mai buni specialiști care să o definească corect și so propună, pornind de la situații similare din alte sisteme sau din alte perioade, soluții alternative de rezolvare a problemei.  

Rectorul Universității din București, atac dur la adresa proiectelor legii Educației: Sunt făcute din birou, fără analize serioase

La noi, spune rectorul, legea se face din birou, fără ca cei implicați să consulte pe nimeni, ci se consultă doar cu o „minoritate de actori” cu interese personale, specifice, nu generale.  

Specialiștii în educație din Universitatea din București sau din alte universități din România nu ar fi fost consultați, după cum a precizat Marian Preda. 

„Nu cunosc, din discuțiile avute cu colegii mei, ca vreun specialist în educație din Universitatea din București sau din celelalte mari universități din țară, singurele cu tradiție în domeniu, să fi fost consultat, cu atât mai puțin implicat în formularea propunerilor de legi ale educației care doresc să reformeze sistemul. În discuția din Senatul nostru, directorul de departament de la Științele Educației a spus public că el i-a întrebat pe toți colegii de la departamentele de profil din țară și nimeni nu a fost consultat”, mai spune rectorul. 

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.