Autoritățile au reacționat după ce în spațiul public au apărut imagini cu o tânără bătută în curtea Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius” din Carei.

Tânără bătută cu pumni și picioare

Reamintim că tânăra a fost bătută cu pumni și picioare de către doi minori, aparent, iar cel care filma, se amuza teribil pe seama cazului. Tânăra nu se putea apăra nicidecum.

GĂSEȘTI AICI ÎNTREG ARTICOLUL CU VIDEO – VIDEO: Tânără bătută în curtea Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius” din Carei

Reacția autorităților

Conducerea Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius” a fost convocată la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare în urma filmării făcută publică de PresaSM.

Se pare că celor doi elevi li s-a scăzut nota la purtare cu un punct, iar unul dintre ei ar fi comis chiar fapte similare în ultimele luni.

”Am luat legătura în această dimineață cu doamna director al Liceului Romano-Catolic din Carei, iar dânsa mi-a comunicat că agresiunea între cei trei copii s-a petrecut în 11 martie, iar conducerea liceului a afla în 21 martie, iar în 22 martie a fost convocată Comisia de Cercetare Disciplinară. După care s-au stabilit următoarele sancțiuni disciplinare legale: unul dintre elevi, din clasa a IX-a, a comis abateri disciplinare în mod repetat în perioada 3.01 – 15.03 și a fost eliminat de la cursuri pentru trei zile și scăderea notei la purtare cu două puncte. Și pentru al doilea elev, tot din clasa a IX-a, s-au luat aceleași măsuri disciplinare”, a spus inspectorul general școlar Anișoara Boitor, pentru PresaSM.

Conducerea școlii a declarat inițial că a sesizat Poliția, dar se pare că lucrurile nu au stat chiar așa. De fapt, aceștia nu au sesizat autoritățile competente, fapt recunoscut și de către Kocsis Aliz, directorul Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius”. Mai mult de atât, se pare că instituția nu a sesizat nici conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare.

Potrivit informațiilor, se pare că părinții nu au depus plângere la Poliție, dar statul român are obligația să intervină și să clarifice faptele comise.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.