Un program inedit va fi organizat la Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. Acolo, profesorii vor lua locul elevilor în cadrul unui curs.

Cyberbullying

Profesorii de la Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe vor lua parte la un curs, susținut de doi psihologi din Ungaria, despre prevenirea hărțuirii din mediul online în rândul copiilor, mai exact, este cunoscut sub numele de cyberbullying.

Bugetul proiectului este de 4.500 de lei și este finanțat de către Primăria Sfântu Gheorghe. Cursul va începe săptămână aceasta, iar participanții vor învăța diferite metode pentru a pune stop bullying-ului online. De asemenea, profesorii vor deprinde și abilități de a planifica activități preventive, adaptate la vârsta grupului țintă, nivelul de dezvoltare și comportamentul online.

„Copiii noștri, fie că ne place, fie că nu, mai ales generația Z, folosesc zilnic, 4-5 ore cel puțin, mediul online, fie că obțin informații pentru învățat, fie că citesc, fie că se uită la filme, socializează. Astfel sunt expuși la foarte mari riscuri în ceea ce privește siguranța pe net. (…) Din păcate, perioada pandemică a mai agravat și facilitat acest fenomen. Ca urmare, am considerat că avem nevoie de metode utile și funcționale pentru a preveni și a combate cyberbullying-ul. În sistemul actual încă există neajunsuri privind formarea cadrelor didactice în domeniu, iar din acest curs de formare dorim să oferim un sprijin practic cadrelor didactice, elevilor, școlii, în gestionarea efectivă a cyberbullying-ului. (…) Am dori ca principiul „școală cu toleranță zero la violență” să nu rămână doar principiu, ci să fie realitatea în care își petrec timpul copiii noștri”, a spus, săptămâna trecută, într-o conferință de presă, consilierul școlar Paltán Enikő, de la Fundația Colegiului „Székely Mikó”.

Bullying-ul, fenomen tot mai întâlnit în școlile din România

Bullying-ul în școli este un fenomen tot mai întâlnit, din păcate. De asemenea, afectează elevii foarte mult, iar hărțuirea cibernetică afectează sănătatea mintală, precum și relațiile sociale. În jur de 40 de profesori se vor implica în proiect și 1.200 de elevi.

Aproximativ 40 de proiecte vor fi finanțate în total de Primărie și Consiliul Local.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.