Klaus Iohannis a semnat zilele trecute decretul prin care Ligia Deca devine Ministru al Educației, după ce Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia de bună voie și nesilit de nimeni, așa cum susține acesta.

După ce Președintele României a postat pe pagina de Facebook o poză cu Ligia Deca, cu descrierea „îi doresc mult succes noului ministru al Educației, Ligia Deca, și sunt încredințat că proiectul România Educată va merge mai departe cu noi energii și, sper, cu noi susțineri atât din mediul politic, cât și din zona învățământului și din spațiul public la modul general. România Educată este realmente un proiect de țară de care avem foarte multă nevoie. O națiune fără un sistem de educație performant are puține șanse în lumea de astăzi. Guvernul și-a asumat sarcina de a prezenta Parlamentului un pachet legislativ coerent, modern, închegat, care pune bazele unui sistem de educație pentru secolul XXI în România”, comentariile au început să curgă, care mai de care, spunându-și dezamăgirea.

Profesorii se îmbracă de la Second-Hand

Doamna Noemi Iordache, profesoară de chimie la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, i-a transmis lui Klaus Iohannis un mesaj care ne pune pe gânduri și ne întrisează în același timp. Aceasta susține că profesorii se îmbracă de la second-hand, deoarece salariile „mizere” nu le permit alte posibilități.

De asemenea, doamna Noemi, mai susține și faptul că elevii nu primesc bursa de performanță, chiar dacă obține locul patru la Olimpiada Națională.

„România Educată? O utopie…
Nu poți schimba sistemul educațional!
Când profesorilor nu li se plătesc drepturile câștigate în instanță ,cine vreți să lupte pentru ,,România Educată”?
Când un profesor are un salariu de mizerie? Când se îmbracă de la second hand? Când un elev care obține locul 4 la Olimpiada Națională nu primeste bursa de performanță?,” comentează Noemi Iordache, profesoară de Chimie la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balș.

România Educată

De altfel, comentariile nu s-au oprit aici. Victor Ilie, deputat de Brașov al Alianţei USR PLUS în Parlamentul României și membru în comisia de buget, așa cum reiese din profilul său de pe Facebook, îl ia peste picior pe Iohannis, spunând: „Dacă a gestionat programul România Educată înseamnă că garanteazăăă meeeersul lent, sibian, al re-formei?”, comentează deputat de Brașov al Alianţei USR PLUS în Parlamentul României și membru în comisia de buget, finanțe, Victor Ilie.

Distribuie:

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.