Premiul Special al Societății de Geografie din România a fost obținut de o elevă de la Școala Gimnazială Drăgoiești.

„Iubire și credință pentru țară, dragoste și respect pentru Geografie”

Beatrice Otilia Onuț este eleva cu care se mândrește Școala Gimnazială Drăgoiești. Aceasta a reușit să obțină Premiul Special al Societății de Geografie din România. La București a avut loc Olimpiada Națională de Geografie, ediția 40, sub deviza „Iubire și credință pentru țară, dragoste și respect pentru Geografie”, în perioada 25-30 aprilie 2022.

Profesorul îndrumător, Baltaru Daniela Georgeta, a coordonat-o pe leva Onuț Beatrice Otilia de la Școala Gimnazială Drăgoiești.

Zile intense de probe

Eleva a reușit să obțină Premiul special al Societății de Geografie din România, cu un punctaj de 94 puncte din 100, după multe zile prin care a trecut de probe teoretice și practice. În urmă cu 2 ani (în 2020), Beatrice a reușit să obțină Marele Premiu la Concursul Național de Geografie „Școala cu Ceas” de la Râmnicu Vâlcea. Aceasta s-a calificat în urma rezultatului la etapa națională a Concursului de Geografie TERRA. Din păcate, nu a avut loc, deoarece pandemia domina la acea vreme.

Foarte mulți elevi români au obținut anul acesta performanțe deosebite la Olimpiadele naționale și internaționale. Setea de cultură a fost mare, mai ales pentru faptul că, timp de doi ani, elevii au fost nevoiți să stea pe bară, deoarece toate aceste concursuri nu s-au ținut din cauza pandemiei.

Putem spune că pandemia a adus cu ea și efecte pozitive, care se văd abia acum. Ușor, ușor, ne revenim la normal, iar copiii sunt cei care au fost însetați și hotărâți să se facă prezenți după doi ani de haos sanitar.

De asemenea, și elevii colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au avut rezultate excepționale la mai multe Olimpiade. Elevii au bifat anul acesta calificări la faza națională a olimpiadelor de matematică și fizică, științele pământului, istorie, geografie, limbile franceză și spaniolă, Olimpiada națională interdisciplinară de limba și literatura română și religie „Cultură și spiritualitate românească”, religie, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – cros, pentatlon și șah, dar și o calificare la etapa internațională a Olimpiadei de Lingvistică Asia – Pacific 2022.

CITEȘTE AICI MAI MULTE – Elevii colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, rezultate excepționale la mai multe Olimpiade

 

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.