Vremurile se schimbă chiar și în agricultură. Noile generații învață cum să lucreze cu tehnologia modernă pentru a munci pământurile României.

Dronă agricolă

Elevii de la Liceul Agricol din Geoagiu, Hunedoara, învață despre cum să manevreze o dronă agricolă, dar și despre capabilitățile pe care le are.

Drona va fi folosită pentru a împrăștia ierbicid și pentru fertilizarea diverselor culturi, fiind cea mai recentă achiziție a Liceului Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Hunedoara. În valoare de aproximativ 44.000 de lei, costurile dronei au fost asigurate din fondurile propii. De altfel, este și singura școală din România cu o astfel de dronă.

La ce este bună mai exact drona agricolă

Drona împrăștie ierbicid foarte rapit și acoperă până la un hectar de cultură în numai un sfert de ceas, efortul uman fiind minim. Tot ce trebuie să faci este să o ghidezi din telecomandă. Elevii sunt foarte încântați de noua dronă și de tehnologia care îi va ajuta foarte mult.

Mai mult, chiar și conducerea instituției de învățământ este foarte încântată de noua achiziție, iar directorul liceului spune că dronele fac parte din viitorul agriculturii, iar copiii trebuie să învețe cum se manevrează o astfel de dronă.

“Mi-am dorit această achiziţie de foarte mult timp, pentru că trebuie să fim în trend cu ceea ce se întâmplă, că acum se pune accent foarte mare pe agricultură de mare precizie”, a spus Octav Mihai Cismaşiu, director Liceul Tehnologic Agricol Geoagiu.

De asemenea, conducere unității de învățământ dorește să mai achiziționete un tractor cu GPS cu ajutorul fondurilor PNRR, care va fi conectat direct la drona agricolă.

Astfel, poate elevii vor deveni mai atrași de această parte și de liceele agricole și nu vor mai pleca din țară pentru a munci în străinătate. Dar, mai avem destul până acolo. Ușor, ușor, par că lucrurile se vor îndrepta.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.