Mădălina Cuibuș, acum sublocotent MApN. Aceasta povestește parcursul ei , cum a ajuns în armată, dar și cine a îndrumat-o. Toată povestea ei, pentru viitori elevi care vor să urmeze cursurile unei școli de profil

„Am intrat în armată, nu doar ca să am o slujbă, ci ca să reprezint ceva pentru instituție”

Mădălina spune că a intrat în armată ca să reprezinte ceva pentru instituția respectivă, nu doar să beneficieze de o slujbă și de un salariu. Este hotărâtă să muncească și nu îi este frică de eșecuri. Aceasta face parte din primele generații de absolvenți ai Colegiului Național Militar ‘Tudor Vladimirescu’ după ce școala s-a reînființat. Aceasta a părăsit colegiul ei pentru a urma o carieră în armată.

„Am intrat în armată, nu doar ca să am o slujbă, ci ca să reprezint ceva pentru instituție. Știu că sunt la început de carieră, iar drumul este lung și dificil, însă sunt hotărâtă să muncesc, să învăț din reușite și din eșecuri, să nu dau niciodată înapoi și să ajung cât pot de sus.

Fac parte din primele generații de absolvenți ai Colegiului Național Militar ‘Tudor Vladimirescu’ după reînființare. În clasa a XI-a m-am înscris la colegiu, plecând de la clasa cu profil matematică-informatică din Novaci, localitatea mea natală,” spune Mădălina.

Mădălina, un copil ordonat, ambțios și responsabil

Tatăl Mădălinei mereu îi spune că este potrivită pentru armată, deoarece aceasta era un copil responsabil, ordonat, dar și ambițios. Părinții Mădălinei au susținut-o în tot ceea ce își dorea să facă. Mădălin spune că prima lună la liceul militar a fost foarte grea, deoarece era cu totul alt mediu față de un liceu normal. Dar, cu toate acestea, a reușit să se adapteze.

“Tata mereu îmi spunea că aș fi potrivită în armată pentru că eram un copil extrem de responsabil, ordonat, dar și ambițios. Chiar dacă sunt singurul copil, părinții au fost încântați de alegere și m-au susținut, deși mama a fost puțin necăjită pentru că a rămas singură, tata fiind și el plecat de acasă cu săptămânile din cauza slujbei.

Prima lună la liceul militar a fost grea pentru mine, veneam după doi ani de liceu civil cu un altfel de regim, dar cu ajutorul instructorilor și al profesorilor, care ne-au fost alături și ne-au ajutat, am reușit să mă adaptez la acest nou mediu.

De atunci, orice provocare am avut de înfruntat în liceu sau în Academia Forțelor Terestre din Sibiu a însemnat un pas înainte, un prilej de a învăța mai mult și de a mă depăși, de a deveni mai puternică. Plus că în academie am descoperit cât de importante sunt legăturile dintre noi, acele legături create în condiții mai dificile, cum au fost în tabăra din Daia sau din Crinț, însă acolo ne-am unit și am legat prietenii,” mai spune Mădălina.

Cel mai frumos moment pentru Mădălina a fost atunci când a primit primul grad și de la absolvirea cursului de bază la Școala de Aplicație pentru Logistică de la Chitila. Logistica, spune ea, nu este ușoară, sunt foarte multe lucruri de învățat, dar i s-a potrivit mănușă.

“Dacă cel mai dificil moment a fost acea primă lună la liceul militar, cele mai frumoase momente au fost cele de la ceremonia în care am primit primul grad și de la absolvirea cursului de bază la Școala de Aplicație pentru Logistică de la Chitila, curs pe care l-am absolvit ca șefă de promoție. Am fost mândră de mine pentru că logistica nu este o armă ușoară, sunt multe de învățat și de făcut, dar consider că mi se potrivește,” a concluzionat sublocotenent Mădălina Cubiuș.
Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.