Partea de vorbire este una din formele de bază ale exprimării cuvântului, reunindu-se cu acesta în alcătuirea propoziției.
Cea mai cunoscută și utilizată parte de vorbire este substantivul, însă acestea sunt mult mai multe și le vom identifica și înțelege împreună de-a lungul acestui articol.
Este important să cunoaștem care sunt părțile de vorbire, cum se face acordul acestora, astfel încât să putem purta o discuție fără greșeli gramaticale.
Tipuri de părți de vorbire
Deși am menționat succint care sunt părțile de vorbire, este important să știm că acestea includ două mari categoriiꓽ Părți de vorbire flexibile și neflexibile.
Părțile de vorbire sunt ușor de reținut, întrucât le folosim în fiecare propoziție scrisă sau rostită, iar cu toate acestea, nu mulți știu care sunt flexibile și care sunt părțile de vorbire care nu își schimbă forma.
Care sunt părțile de vorbire?
Părțile de vorbire sunt zece la număr, unde includem următoareleꓽ substantivul, adjectivul, verbul, adverbul, pronumele, articolul, interjecția, conjuncția, prepoziția și numeralul, printre ele se numără și părțile de vorbire flexibile.
Partea de vorbire arată modul în care acestea funcționează ca sens, dar și din punct de vedere gramatical, într-o propoziție.
Părțile de vorbire flexibile
Că să ne fie mai ușor, putem concretiza ce înseamnă flexibil. Părțile de vorbire flexibile se referă la faptul că acestea se ,,mulează” în funcție de ceva, iar în cazul nostru, ele își schimbă formă după gen, persoană, caz, număr, diateză, timp și mod.
Este ușor să facem diferența între părți de vorbire flexibile și neflexibile. Iată o recapitulare a părților de vorbire flexibileꓽ
- Substantivul;
- Articolul;
- Adjectivul;
- Numeralul;
- Pronumele;
Părțile de vorbire neflexibile
Acestea sunt cele care nu își modifică forma în contextele comunicării. Mai exact, părțile de vorbire neflexibile rămân exact sub aceeași formă, indiferent de forma sau sensul propoziției în care aparꓽ
- Adverbul;
- Conjuncția;
- Interjecția;
- Prepoziția.
Cum să înțelegem corect părțile de vorbire
Putem, de exemplu, să ne ghidăm în funcție de anumite atribute ale fiecărei părți de vorbire pentru a vedea la ce întrebări răspunde fiecare.
Vom vedea în exemplul de mai jos la ce întrebări răspunde substantivul și adjectivul. Fiecărei părți de vorbire îi corespunde măcar o întrebare, astfel încât să ne dăm seama dacă un cuvânt este adjectiv sau adverb, de exemplu.
La ce întrebări răspunde substantivul
Substantivul este partea de vorbire care răspunde la următoarele întrebăriꓽ
- Cine?
Matei a fost în excursie. (Cine a fost în excursie? – Matei) - Ce?
În acea zona există numeroase stânci. (Ce există în acea zona? – stânci) / numeroase este adjectiv, întrucât arată o însușire a stâncilor)
La ce întrebări răspunde adjectivul
Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însușiri ale lucrurilor, ființelor, fenomenelor ale naturii. Hai să vedem întrebările la care răspunde adjectivulꓽ
- Ce fel de?
Ioana are o rochie cu buline. (Ce fel de rochie are Ioana? – cu buline) - Care?
Un mugur înflorit a văzut copilul. (Care mugur a fost văzut? – înflorit)
Exsersând, vei putea stăpâni mai bine noțiunile elementare de gramatică.
Dacă ești părinte, poți asista copilul la teme, cu siguranță o să îți reamintești anumite lucruri care nu îți erau prea clare. De asemenea, site-urile specializate în gramatică limbii române, te pot ajuta. Practica ajută în orice situație!