Unul dintre cei mai buni elevi la fizică din România, Ştefan Alexandru Işfan a declarat că vrea să rămână în România, deoarece “dacă oamenii capabili ar pleca din ţară, atunci ar rămâne aceiaşi oameni care ne conduc“.

Acesta a câștigat medalia de argint la etapa naţională a Olimpiadei de Fizică şi s-a calificat, pentru al doilea an la rând, în lotul României.

“Îmi doresc să ajut oamenii”

Olimpicul nostru la fizică spune că își dorește să urmeze cursurile Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti pentru a ajuta oamenii. De asemenea, dacă va intra la Universitatea la care visează, acesta va duce mai departe tradiția familiei, deoarece mama sa este medic, iar sora lui va desfășura aceeași activitate.

Acesta speră să se specializeze pe neurochirurgie și să rămână în țară, își dorește să schimbe ceva.

„Vreau să merg la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Îmi doresc să ajut oamenii şi este o tradiţie în familia noastră, deaorece mama mea este medic, iar sora urmează să desfăşoare aceeaşi profesie.

După o primă analiză, îmi doresc să mă specializez în neurochirurgie. Vreau să rămân în ţară. Dacă toţi oamenii cât de cât capabili ar pleca din România aşa cum se întâmplă, atunci ar rămâne aceiaşi oameni care ne conduc. În România, societatea nu prea apreciază oamenii inteligenţi“, spune Ștefan Alexandru.

Acesta își dorește foarte mult să se califice la faza internațională a Olimpiadei de Fizică. De asemenea, a reușit să obțină și cel mai mare punctaj la proba teoretică de la clasa a XI-a, 29,5 puncte dintr-un total de 30. Ștefan a susținut un alt examen pentru a se califica în lotul lărgit al României.

Proba de baraj pe care trebuia să o rezolve a constat în cinci probleme de fizică de dificultate asemănătoare cu cele de la Olimpiada Internațională.

Dificultăți pentru licean

Ștefan a avut parte de o serie de dificultăți atunci când se pregătea pentru olimpiadă. Problema principală a fost lipsa unui centru de pregătire. Mai mult de atât, acesta s-a descurcat oarecum singur, deoarece a discutat cu foști olimpici internaționali și i-a rugat să îi ajute cu mai multe materiale.

Acesta lucru s-a întâmplat deoarece în județul Gorj nu au existat cursuri de pregătire în cadrul Centrului de Excelenţă din Târgu Jiu, deoarece nu au existat doritori pentru participarea la această olimpiadă.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.