Claudia, profesoară de Sport și Laurențiu Fugaru, inginer – Cei doi se află în spatele celor mai spectaculoase flash mob-uri din România.

Povestea Claudiei și a lui Laurențiu

Cei doi s-au cunoscut în sala de dans, iar de atunci au rămas alături. Iar, pentru că au vrut să depășească limitele, aceștia au mers mai deprate, iar, în urmă cu zece ani, a luat naștere Asociația Alegria Studio. Tinerii și-au dorit să împartă pasiunea lor cu oamenii. Astfel, Claudia și Laurențiu au organizat cel mai mare flash mob din România, notează Turnul Sfatului.

Claudia este profesoară de sport de meserie. A predat la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig între 2004-2008, iar începând cu 2008, până în prezent predă educație fizică la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Pe lângă această profesie, tânăra iubește dansul și își dedic o marte parte aceste activități.

„Din fericire avem oameni faini lângă noi și asta ne încarcă în fiecare zi. Avem oameni care sunt atrași de muzică, exact așa cum ne dorim să avem lângă noi. Eu am făcut atletism de performanță, dar mereu mi-am dorit să învăț să dansez. Am intrat în lumea dansului destul de târziu, după ce am terminat studiile universitare”, povestește Claudia.

Laurențiu dansează încă din primul an de facultate. El este de profesie inginer, dar, după ce a descoperit dansurile, acesta s-a îndrăgostit orbește și de atunci se dedică în totalitate pasiunii. Acesta spune că atunci când a auzit pentru prima dată despre conceptul de Zumba nu știa exact despre ce este vorba, dar a început să se documenteze și așa a aflat ce presupune.

„Eu sunt inginer de meserie. Am fost la facultatea de inginerie, am și profesat vreo doi ani de zile, dar ulterior am renunțat la partea de inginerie, am lucrat broker pe bursă, iar apoi m-am dedicat în totalitate dansului. Primul contact a fost un clip pe youtube, nu era foarte multă informație la momentul respectiv. Nu am înțeles despre ce este vorba într-o primă fază, iar apoi după vreo șase luni de zile am descoperit niște CD-uri pe care le lansase cel care a inventat Zumba și atunci ne-am dat seama care este conceptul”, spune Laurențiu.

Primele flash mob-uri

Primul flash mob a fost în anul 2009. A avut un succes nemaipomenit, fiind un flash mob dedicat lui Michael Jackson. S-a organizat în majoritatea țărilor și s-au gândit că și la Sibiu ar trebui să se facă un astfel de eveniment.

După evenimentul reușit, peste câțiva ani, îmn 2015, Claudia a gândit un flash mob dedicat mămicilor care poartă bebelușii în sisteme ergonomice de purtare. Bineînțeles că a fost de un succes răsunător.

Sursa Foto – Turnul Sfatului

Cel mai mare flash mob din țară

Claudia și Laurențiu au reușit să organizeze în urmă cu o săptmămână cel mai mare flash mob din România la Sibiu. Rezultatul a fost pe măsură, deoarece au participat între 500 și 1.000 de persoane, iar evenimentul a fost susținut de cadrele didactice de la mai multe școli din Sibiu, dar și din Cisnădie și Mediaș.

Claudia spune că iniția oamenii au fost mai reticenți, dar, a reușit să-i convingă pe oameni, spunându-le că acest flash mob este pentru toată lumea, nu doar pentru dansatori.

Laurențiu spune că nu s-a pus accentul pe dans individual, ci pe rezultatul de grup. A fost o muncă de echipă, de la strângerea oamenilor și până la detaliile tehnice.

Mesajul transmis cu ocazia flash mob-ului a fost unul de pace, de iubire, de dragoste. Un mesaj prin care trebuie să fim mai atenți la nevoile și vorbele celor din jur, dar și să conștientizăm faptul că trebuie „să ne completăm unii pe alții, nu să ne confruntăm unii cu alții”.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.