Anul acesta se va implementa evaluarea modernă și standardizată pentru elevi. Aceștia vor avea parte de corectare computerizată.
Peste 120 de copii vor fi evaluați după metode noi
A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul prin care se stabilește că noile metode de evaluări se vor aplicat elevilor din clasele I-XI, mai puţin pentru cei de a VIII-a, la Română, Matematică şi Istorie. Astfel, în jur de 126 de elevi vor fi evaluați confomr noilor metode, în perioada 30 mai – 10 iunie (clasele I – VII). În perioada 30 mai – 8 iunie se va face evaluarea liceenilor.
Limba română și matematică sunt disciplinele la care se va organiza Evaluarea standardizată pentru elevii claselor I-VII, iar pentru elevii claselor IX-XI, Limba română şi, în funcţie de filieră, profil şi specializare, Matematică sau Istorie.
„Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susţine evaluarea standardizată este 30 de minute, pentru clasele din învăţământul primar, respectiv 60 de minute, pentru clasele din învăţământul gimnazial şi liceal.
Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ trebuie să se asigure că elevii dispun de un număr suficient de dispozitive, precum: calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane smart, astfel încât în perioada de desfăşurare a evaluării standardizate să poată susţine această evaluare,” potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.
Educație se digitalizează
Principalul motiv pentru care s-a introdus corectarea digitalizată a fost numărul extrem de mare de contestații pe care elevii le-au depus anul trecut: peste 20.000 doar la clasa a VIII-a.
Potrivit Ministrului Educației, se va trece treptat la acest sistem, mai întâi în două județe din țară, iar apoi, proiectul se va derula la nivel național. Lucrările vor fi examinate chiar în sala de examen, în fața elevilor. Profesorii vor aplica un cod unic de identificare, iar apoi lucrările vor fi corectate online „de către evaluatori care nu pot comunica între ei”.
Introducerea pe itemi a punctajului de către evaluatori va genera automat şi calculul notelor, sistemul fiind acela care va decide automat recorectarea, dacă diferenţele sunt mai mari de jumătate de punct, a explicat ministrul, potrivit adevărul.ro.
De altfel, acesta mai spune că evaluarea contestațiilor se va face totuși de către profesori în mod fizic.