Ligia Deca este noul Ministru al Educației. Aceasta i-a mulțumimt lui Klaus Iohannis, președintele României pentru ”încrederea acordată”.

Ligia Deca, noul Ministru al Educației

Ligia Deca este noul Ministru al Educației. Amintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat din această funcție, în urma descoperirilor de plagiat făcute de jurnalista Emilia Șercan. La presiunea publicului, fostul Minsitru al Educației, Cîmpeanu, a hotărât să părăsească funcția, dar, spune el, că a fost o decizie proprie.

Ligia Deca deja are gânduri mari și și-a anunțat obiectivul mandatului: ”o reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social”.

”Îi mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis pentru încrederea acordată! La momentul la care m-am alăturat echipei de la Administrația Prezidențială, eram cel mai tânăr consilier al Preşedintelui. Probabil nu o alegere simplă, însă am primit multă încredere şi apreciere, autonomie şi responsabilitate. Iar provocarea de a demara o reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social, a constituit o onoare”, a scris Ligia Deca.

Motivul demisiei lui Sorin Cîmpeanu

„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ.
Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine.
Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească.
În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:
un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;
  1. îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ;
  2. am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar – prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);
  3. organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;
  4. mărirea burselor elevilor;
  5. recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;
  6. rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;
  7. demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent – o schimbare atât de mult așteptată;
  8. extinderea programului Masă caldă în școli de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;
  9. introducerea învățământului dual la nivel universitar;
  10. internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree;
Și multe altele………
Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.
Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă! Cu toții avem obligația să contribuim și să susținem reforma în educație! Cred în România Educată și voi susține Legile “România Educată” din calitatea mea de profesor, de rector și de senator. Proiectele legilor “România Educata” reprezintă cea mai buna șansa pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții.
Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor. Le mulțumesc tuturor celor care, cu onestitate, au ales sa susțină educația!,” scrie Sorin Cîmpeanu pe pagina de Facebook.
Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.