Este lege! Președintele Klaus Iohannis a semnat un document foarte important pentru toții românii.

Șeful statului a promulgat, astăzi, legea pentru instituirea zilei de 11 aprilie ca Ziua educației financiare. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială. Astfel, în această zi, anual, vor fi organizate manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educației financiare.

11 aprilie, Ziua educației financiare

Din nefericire, țara noastră se află pe ultimul loc în clasamentele europene la capitolul educație financiară. Asta s-a putut observa și în ultimele luni, prin cozile care s-au format la supermarketuri, dar aceasta este altă discuție.

Aladar, instituțiile de stat legate de domeniul financiar sunt obligat prin lege să organizeze evenimente de educație financiară. Așa se va trage un semnal de alarmă asupra importanței acestui domeniu.

Ștefan Todică, inițiatorul acestei legi, spune că potrivit Băncii Mondiale, doar 22% dintre români sunt educați.  De aceea, este bine să avem o astfel de zi a educației financiare. În primul rând, se vor oferi și beneficii românilor. De exemplu, aceștia vor învăța cum să își gestioneze finanțele.

Românii nu sunt educați financiar

Această zi este una care ar trebui să ne ajute să ne analizăm bugetul pe care îl cheltuim și să luăm deciziile așa cum trebuie. Una dintre marile probleme pe care le au românii din țară este că nu au cont bancar.  Conform deputatului, neavând cont bancar, nu ai acces la servicii financiare.

De aceea, românii ar trebui să își poată deschide un cont gratis, să nu mai fie obligați să plătească comisioane. Întrebat cu ce îi ajută pe români acest cont bancar, politicianul a răspuns:

La ce ne ajută deschiderea unui cont bancar

 „Contul bancar, practic, îți deschide ochii către aceste servicii despre care vorbeam. Având posibilitatea să ai acces la serviciile astea, adăugând educația financiară, nu rămâne decât ca banii, puțini sau mulți, să poată să producă mai mulți bani. Ai acces la un credit, dacă deții o sumă de bună, poți să investești sau poți să creezi un depozit. Contul te poate proteja de inflație”, a spus acesta, conform ȘtirilorProTv.ro.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.