Isabela Stănescu este eleva de origine romă din Piatra Neamț, fiind mândria orașului. Aceasta a urcat de curând pe scena Operei Naționale București.
Isabela este o fată cu un vis măreț. Își dorește încă din copilărie să cânte la Metropolitan Opera House din New York.
Soprana Isabela a fost în cadrul Corului Regal. Este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi şi absolvenţi ai Conservatorului din Bucureşti.
Tânăra se mândrește cu munca sa
”Vreau să le mulțumesc celor de la Fundația Regală Margareta a României pentru că mi-au oferit oportunitatea extraordinară de a lucra cu maestra Nelly Miricioiu și de a concerta cu Orchestra Operei Naționale București, alături de maestrul dirijor Ciprian Teodorașcu, pe una din scenele pe care în sfârșit am reușit să pășesc (cu mari emoții) în calitate de solist, scena Operei Naționale București”, a scris Isabela pe pagina sa de Facebook.
Fata a câștigat foarte multe trofee. A reușit să obțină un trofeu la:
- secțiunea de canto clasic al Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”,
- premiul I la Olimpiada Națională de Muzică,
- premiul I finalist la Concursul Național de Canto Clasic „Achim Stoia” și, de asemenea, la Concursul Național de Teoria Muzicii “Constantin Constantinescu”.
În 2019 a ridicat juriul “Românii au Talent” în picioare
În anul 2019, Isabela a participat la concursul desfășurat la PROTV “Românii au Talent” și a reușit să ridice tot juriul în picioare.
Tot în 2019, într-un interviu acordat știri-neamț.ro, Isabela declara că nu face parte dintr-o familie de muzicieni, dar că astăzi este mândria familiei.
„Mă bucur extraordinar de tot ce mi se întâmplă. Prin muzică, mi-am creat un univers al meu, și tot prin muzică, mă exteriorizez, simt că munca mea e răsplătită. Este momentul cel mai satisfăcător pentru mine, mai ales când mă gândesc că toți anii mei de muzică se rezumă la doar câteva minute pe scenă. E ireal ce trăiesc în momentul aplauzelor.
Îmi doresc foarte foarte mult ca prin această cale să le mulțumesc profesorilor mei de muzică, în mod special doamnei mele profesoare de canto clasic, Narcisa Pavel, pentru toată răbdarea și timpul pe care l-a investit în mine, părinților mei fără de care nu aș fi fost ce sunt acum și nu în ultimul rând prietenilor și oamenilor care mi-au fost alături în momentele mele de emoție absolută (se știu ei care sunt).
Și să nu uit de surorile mele drăguțe, care tot timpul mă ajută cu machiajul, rochiile, dar și partiturile uitate acasă…” declara Isabela Stănescu la acea vreme.