Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru modificarea și completarea legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, a anunțat Administrația Prezidențială.

Conform actului normativ de modificare a legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, reexaminat la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, în școli se vor derula, începând din clasele a VIII-a și numai cu acordul scris al părinților, programe de educație pentru sănătate, în prevederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Educația sexuală va fi predată în școli doar cu acordul părinților

Potrivit legii promulgate de către șeful statului, se mai prevede posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie.

De asemenea, legea redefinește serviciile de tip rezidențial, precum și instituirea unei indemnizații lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creșterea și îngrijirea copilului.

În prima formă a proiectului de lege era prevăzut că „în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie”.

Iohannis a semnat! Educația sexuală va fi predată din clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților

Iohannis a atacat proiectul inițial la CCR

Președintele Klaus Iohannis a atacat respectivul proiect la Curtea Constituțională a României, care a stabilit că acesta este constituțional. Ulterior, l-a retrimis Parlamentului pentru reexaminare. În cererea de reexaminare, șeful statului afirmă că  „prin introducerea sintagmei „educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educaţiei pentru sănătate”.

„Practic, reglementate în acest mod, programele de educaţie pentru sănătate sunt evidenţiate doar prin educaţia sanitară, componenta de educaţie pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informaţii cu privire la igiena personală. Ideea de educaţie sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educaţia sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activităţi de asigurare a igienei”, preciza şeful statului, în solicitarea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.