România duce lipsa unui sistem care să prevină abuzarea elevilor de către profesori, spre deosebire de alte țări precum Noua Zeelandă un exista un Tribunal Judiciar al profesorilor care poate decide dacă un profesor este vinovat sau doar pus sub supraveghere.

În România încă predomina cultura „rufele se spală în familie” printre cadrele didactice. Nu o să vezi vreodată un profesor care să își reclame un coleg pentru practici mai puțin morale sau sănătoase aplicate elevilor. O realitate care din nefericire se întâlnește prea des, iar singurele soluții existente la această problemă sunt ca pur și simplu să nu vorbești despre ea.

Ce se întâmplă cu cadrele didactice abuzive?

Cazurile profesorilor care acum doi ani au bătut, înjurat, hărțuit sexual elevi au fost încet uitate, iar majoritatea au fost reintegrați în sistemul de învățământ, scăpând ușor. O mustrare, o scădere salarială, un transfer la altă clasă sunt în general pedepsele pentru astfel de profesori.

Statisticile Ministerului de Educație arată că mai puțin de 1% din profesorii români ajung într-o comisie de disciplină, prea puțini.

Mulți antagonizează jurnaliștii pentru că scriu despre astfel de cazuri, însă treaba noastră este doar să redăm întâmplări așa cum sunt ele. Nu cred că jurnaliștii creează intenționat astfel de incidente pentru a strica imaginea școlii românești. Noi ne facem doar meseria și datoria ca cetățeni interesați de binele viitoarelor generații.

Rezolvarea

Să rezolvi astfel de probleme nu este ușor datorită amplitudinii schimbărilor necesare. În prezent profesează în jur de 170 de mii de cadre didactice, iar acestea la rândul lor sunt și ei oameni. Toți au trecut prin experiențe de viață diferite, iar o mentalitate nu se schimbă peste noapte.

Există mulți profesori de valuare pentru învățământul românesc, însă minoritatea este mai gălăgioasă, iar sistemul preferă să ascundă lucruri sub preș în loc să vină cu soluții la probleme.

Distribuie:

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.