Dacă vrei să mergi la SAGA Festival și nu știi ce să faci, pentru că nu ai mai fost la vreun festival niciodată, o să îți relatez pe scurt experiența unui astfel de eveniment.
SAGA este o destinație pentru o experiență de festival incitantă, care prezintă viziunea despre imaginație și creativitate fascinantă, în orașul București. La baza poveștii se află o cutie misterioasă. Cutia iese la suprafață în oraș o dată pe an. Atunci când este atinsă, aceasta își eliberează energia, proiectând o lume imaginară incredibilă. Începutul unui SAGA de neuitat. Nebunia este cuvântul cheie. Fără lucruri plictisitoare. Imagini atrăgătoare și pline de culoare, asta înseamnă SAGA FESTIVAL.
SAGA Festival
Prima ediție SAGA a avut loc în toamna lui 2021, mai exact în septembrie. Ca la oricare alt festival renumit și respectat, au fost prezenți foarte mulți oameni și raveri.
Dar, anul acesta, (3,4,5 iunie 2022) a fost extrem de frumos și nemaipomenit de bine organizat totul, cu mici excepții. Dar, chiar și așa, este un super festival la care chiar merită să te duci.
Merită să mergi la festival dacă ești student?
În primul rând, trebuie să știi că merită să faci orice când ești student chiar dacă ai puțini bani spre deloc. 🙂 De exemplu, acest festival se ține în București, așa că din start excluzi cazarea. Tot ce cheltuiești sunt banii pe bilete și pe băutură/mâncare.
Prețurile sunt destul de accesibile pentru un asemenea show. Spre exemplu, o bere costă în jur de 14-15 lei, iar un long drink 25-28 de lei.
Mâncarea, ce-i drept, un pic cam scumpă, dar nu trebuie neapărat să mănânci acolo. Chiar lângă este o șaormerie și mai multe restaurante dacă ți se face foame.
Dacă achiziționezi biletele din timp, ieși și mai bine la bani, dar chiar merită fiecare bănuț! Garantez! Atmosfera este una WOW, totul este super organizat. Ceea ce este destul de deranjant, este faptul că pierzi FOARTE MULT timp la cozi la bar pentru a-ți cumpăra băutură. Poți să stai chiar și 40-50 de minute.
În rest, nu am văzut alte probleme din punct de vedere organizatorice.
Scene
Anul acesta au existat 6 scene sau etape plin de imaginație unde îți puteai găsi destinația: The Source, Heat, Spark, Spark, Drift, Silent Disco & Secret Stages
Scena principală/Main Stage-ul a fost chiar pe stadionul Național Arena, în timp ce restul scenelor s-au aflat în afara gazonului.
Merită să mergi la un astfel de festival măcar o dată în viață! Nu rata momentele frumoase din perioada studenției și bucură-te de ce îți oferă aceasta! Chiar și cu puțini bani, viața este frumoasă și plină de aventură! De asemenea, nu trebuie să ratezi cu siguranță nici Neversea sau Untold, alte două SF-uri ale României unde te vei distra cu siguranță!