În jur de 500 de elevi și liceeni din Alba au fost consiliați de polițiști. Organele de ordine le-au vorbit despre violență, consum de substanțe interzise și bullying.

Peste 500 de elevi din Zlatna, Sebeș, Alba Iulia și Vințu de Jos au fost consiliați de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în perioada 1-8 aprilie.

Temele dezbătute

Temele despre care s-a vorbit au fost legate, în principiu, de prevenirea violenței în școli, a bullying-ului, a cyberbullying-ului, precum și a consumului de substanțe interzise (droguri). De asemenea, angajații MAI le-au vorbit și despre meseria de polițișt pentru a-i încuraja pe tineri să aleagă acest drum.

Ce este bullying-ul școlar

Bullying-ul este un termen destul de nou pentru școlari, dar care, din păcate, este întâlnit tot mai des. Aceste reprezintă un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victimele, prin diferite forme: verbal ( țipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri), fizic (loviri, îmbrânceală, bătăi) și relațional (izolare, intimidare, manipulare).

Ce este cyberbulling-ul 

Cyberbulling-ul reprezintă o formă online a bullying-ului. Mai exact, reprezintă trimiterea/postarea unei poze/filmări, pe internet pentru a denigra imaginea persoanei respective.

Pentru a sublinia importanța mesajului, forțele de ordine au prezentat un video realizat din ucrările elevilor participanți la concursul „Spunem DA armoniei și prieteniei!” Concursul s-a desfășurat în perioada ianuarie-februarie, unde au participat elevi de gimnaziu de la Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia, Liceul Teoretic Teiuș, Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș și Școala Gimnazială Axente Sever Aiud.

Mai mult de atât, copiilor le-a fost prezentat aspecte legate de abilitățile unui polițist, precum și avantajele dar și dezavantajele tinerilor care vor să urmeze școli de poliție.

 

Distribuie:

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.